Volkswagen a avertizat joi că a început să simtă impactul războiului din Ucraina asupra lanţurilor de aprovizionare şi a preţurilor materiilor prime
Volkswagen a avertizat joi că a început să simtă impactul războiului din Ucraina asupra lanţurilor de aprovizionare şi a preţurilor materiilor prime, în primul trimestru, fiind greu de anticipat efectele pe termen lung asupra afacerilor sale, transmite Reuters.
Compania a anunţat un profit operaţional de 8,5 miliarde de euro (9,27 miliarde de dolari) pentru primele trei luni ale anului, dar a remarcat că 3,5 miliarde de euro din acesta este atribuit acoperirii mărfurilor, pe fondul creşterii preţurilor materiilor prime.
Randamentul operaţional al vânzărilor a crescut la 13,5% în primul trimestru, conform cifrelor preliminare, de la 7,7% în aceeaşi perioadă a anului 2021, când pandemia de Covid-19 şi penuria de semiconductori au afectat foarte mult rezultatele.
Un purtător de cuvânt a declarat în martie că grupul a luat măsuri pe termen lung cu furnizorii, pentru a asigura materiile prime, inclusiv ”un program extins şi prospectiv de cumpărare şi acoperire pentru metale preţioase importante”.
Cu toate acestea, Volkswagen a avertizat luna trecută, la conferinţa anuală a rezultatelor, că izbucnirea războiului din Ucraina a pus sub semnul întrebării previziunile sale anuale de creştere a veniturilor cu 8%-13%, cu o creştere de 5-10% a livrărilor.
Livrările Grupului Volkswagen au scăzut cu 21,9% în perioada ianuarie-martie, însumând puţin peste 1,89 milioane de vehicule, livrările mărcii VW coborând cu 25,6%.
Cu toate acestea, livrările de vehicule integral electrice au crescut cu 65%, până la 99.100 de unităţi, cea mai mare creştere având loc în China.
Producătorii de maşini au acordat prioritate liniilor electrice, pe fondul penuriei de semiconductori, ca o modalitate de a creşte veniturile şi de a rămâne pe drumul cel bun cu respectarea reglementărilor climatice europene înăsprite.
BMW a raportat săptămâna trecută că livrările sale în primul trimestru au scăzut cu 6,2%, în timp ce Mercedes-Benz a înregistrat o scădere cu 15% faţă de anul trecut. Volkswagen urmează să publice rezultatele complete ale primului trimestru pe 4 mai.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii