G4Media.ro

Volkswagen le-a cerut angajaţilor să accepte o reducere salarială de 10%, pentru…

sursa: Bitfin.info

Volkswagen le-a cerut angajaţilor să accepte o reducere salarială de 10%, pentru a putea păstra locurile de muncă şi competitivitatea

Volkswagen le-a cerut miercuri angajaţilor săi să accepte o reducere salarială de 10%, argumentând că aceasta este singura modalitate prin care cel mai mare producător auto european ar putea păstra locurile de muncă şi rămâne competitiv, în condiţiile în care profiturile au scăzut la cel mai jos nivel din ultimii trei ani, iar liderii sindicali ameninţă cu greve, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Aceste măsuri de reducere a costurilor, prima confirmare oficială a lor, sunt necesare pentru a redresa compania, care se confruntă cu cererea slabă din China şi cu costuri ridicate care au dus la supracapacitatea fabricilor sale. Compania nu a precizat dacă are în plan închiderea unor fabrici din Germania, dar reprezentanţii lucrătorilor au subliniat că această opţiune rămâne pe masă.

Sindicatele şi conducerea Volkswagen s-au întâlnit pentru discuţii asupra salariilor şi viitorului companiei, convenind să reia negocierile pe 21 noiembrie. Reprezentanţii lucrătorilor cer o creştere salarială de 7% şi au ameninţat cu greve începând din decembrie dacă nu sunt excluse definitiv închiderile de fabrici.

Volkswagen a raportat o scădere de 42% a profitului pentru trimestrul trei, cel mai redus nivel din ultimii trei ani, iar directorul financiar Arno Antlitz a subliniat că este nevoie urgentă de reducerea costurilor pentru a asigura competitivitatea. El a mai spus că compania are un plan de redresare pentru China, bazat pe îmbunătăţirea software-ului şi a asistenţei la condus, cu scopul de a recupera cota de piaţă până în 2026 sau 2027.

Pieţele auto europene şi chineze au devenit tot mai competitive, cu modele mai ieftine de la producători precum Tesla şi producătorii chinezi câştigând cotă de piaţă. Vânzările Volkswagen în China au scăzut cu 15% în trimestrul al treilea, iar acţiunile companiei au pierdut aproximativ o cincime din valoarea de la începutul anului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Păi nu ar fi mai corect ca angajații să o „interpreteze oleacă” pe nemțoaica lor, pe DNA Ursula? Iar șefii lor să renunțe la toate beneficiile extra?

  2. Ok. Acum nu ar fi corect ca reducerea salariilor de 10% să fie însoțită si de o reducere a prețului exorbitant al masinilor VW cu 10%?