Volodimir Zelenski: Desfăşurarea de trupe occidentale în Ucraina va ajuta ca Rusia să fie forţată să facă pace
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la „forţarea Rusiei la pace” şi a susţinut că vede începutul unei „perioade de oportunităţi” odată cu revenirea în curând a lui Donald Trump la Casa Albă, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Se fac tot felul de supoziţii în legătură cu posibile viitoare negocieri de pace după aproape trei ani de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în condiţiile în care Trump a promis că va acţiona pentru a pune rapid capăt războiului.
Printre ideile explorate de cancelariile europene şi de Washington se numără cea privind desfăşurarea unui contingent militar în Ucraina pentru a asigura menţinerea unui ipotetic armistiţiu.
„Desfăşurarea de contingente ale unor parteneri este unul dintre cele mai bune instrumente” pentru a „forţa Rusia la pace”, a apreciat Zelenski în timpul unei reuniuni în Germania în „format Ramstein”, care reuneşte principalii aliaţi ai Ucrainei.
Această ipoteză, care a fost evocată inclusiv la mijlocul lui decembrie între liderii francez Emmanuel Macron şi polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”.
Zelenski a subliniat de asemenea că un „nou capitol” va începe „pentru Europa” odată cu învestirea lui Donald Trump pe 20 ianuarie.
Potrivit preşedintelui ucrainean, va fi vorba de „un moment când noi va trebui să cooperăm şi mai mult, să ne bazăm şi mult unii pe alţii şi să obţinem împreună rezultate şi mai importante”.
„Consider această perioadă o perioadă de oportunităţi”, a declarat Zelenski.
Volodimir Zelenski se află joi în Germania pentru a discuta cu principalii aliaţi ai Ucrainei, într-un moment în care forţele ucrainene bat în retragere pe frontul de est şi există temeri privind o dezangajare a SUA după revenirea lui Donald Trump la putere.
În acest context, secretarul american al apărării Lloyd Austin a anunţat joi un nou ajutor militar al SUA pentru Ucraina, în valoare de circa 500 de milioane de dolari (485 de milioane de euro).
„Lupta Ucrainei ne priveşte pe toţi”, a afirmat Lloyd Austin, care participă pentru ultima dată la o reuniune a „grupului de contact” al partenerilor Kievului la Ramstein, o bază aeriană americană nu departe de Frankfurt.
Acest ajutor „include rachete suplimentare pentru apărarea antiaeriană ucraineană, mai multe muniţii”, în special pentru armamentul aer-sol, „şi alte echipamente pentru a susţine (avioanele) F-16 ucrainene”, a explicat el.
La rândul său, Zelenski i-a îndemnat pe aliaţii Kievului „să participe şi mai activ” la dezvoltarea unui „arsenal de drone” pentru Ucraina, devenite foarte importante în acest război.
El a estimat de asemenea că ofensiva ucraineană declanşată în august în regiunea frontalieră rusă Kursk, unde ucrainenii continuă să ocupe mai multe sute de kilometri pătraţi, a fost „una dintre cele mai mari victorii ale noastre” în acest război.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.