Volodimir Zelenski: Sentimentul de unitate, de autenticitate, de viaţă însăşi pe care îl avem contrastează puternic cu teama care predomină în Rusia
Unitatea Ucrainei contrastează puternic cu teama care predomină în Rusia, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Agerpres.
”Sentimentul de unitate, de autenticitate, de viaţă însăşi pe care îl avem contrastează puternic cu teama care predomină în Rusia”, a spus Zelenski în mesajul său video transmis sâmbătă noaptea cu ocazia intrării în Noul An.
”Ruşii se tem. Puteţi simţi asta. Şi se tem pe bună dreptate, pentru că vor pierde. Drone, rachete, nimic altceva nu îi va ajuta, pentru că noi rămânem uniţi. Ei sunt uniţi doar de teamă”, a adăugat şeful statului ucrainean.
Consilierul său Mihailo Podoliak a afirmat că valul de atacuri cu drone contra unor oraşe din Ucraina în noaptea de Anul Nou arată că ”Rusia nu mai are vreun obiectiv militar”.
Podoliak a scris pe Twitter că Rusia şi-a schimbat strategia după 10 luni de când a lansat războiul împotriva Ucrainei.
”Rusia nu mai are vreun obiectiv militar. Ea încearcă să omoare cât mai mulţi civili şi să distrugă cât mai multe obiective civile posibil. Război de dragul de a ucide”, a adăugat Mihailo Podoliak.
În ultimele ore din anul 2022, Rusia a lansat atacuri cu drone împotriva mai multor oraşe ucrainene. Potrivit conducerii armatei ucrainene, toate dronele de producţie iraniană Shahed au fost doborâte înainte de a-şi atinge ţintele. Multe dintre aceste drone au vizat capitala Kiev şi oraşul Harkov, situat în nord-estul Ucrainei.
Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi pentru protejarea populaţiei rusofone din Ucraina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii