G4Media.ro

Voluntarii au strâns în 3 ore 350 de kilograme de deşeuri de…

Sursa foto: Șansa Buzoiană

Voluntarii au strâns în 3 ore 350 de kilograme de deşeuri de pe Lacul de acumulare Siriu (Buzău) / ”Am găsit şi foarte multe lucruri bizare în apă, de la biberoane, seringi şi becuri”

Locuitorii oraşelor Nehoiu şi Pătârlagele din judeţul Buzău au colectat, în mai puţin de 3 ore, de pe luciul Lacului de acumulare Siriu, 30 de saci de deşeuri, în urma unei acţiuni de ecologizare la care au participat entuziaşti ai sportului nautic pe Stand Up Paddle (SUP), transmite Agerpres.

Activitatea a fost organizată de Grupul de iniţiativă CLOSER, formată din cetăţeni ai celor două oraşe împreună cu membrii clubului paddleX din zona de nord a judeţului.

„La deschiderea sezonului de activităţi de agrement acvatice sau pe apă pe Valea Buzăului, ghizii paddleX şi câţiva prieteni au profitat de temperaturile ridicate de la sfârşitul lunii martie pentru a explora Lacul Siriu. Găsind un număr mare de deşeuri din plastic plutind pe suprafaţa lacului, iubitorii de vâslit s-au decis să organizeze o activitate menită să cureţe malurile de deşeuri şi să atragă atenţia asupra poluării masive a apelor judeţului. O echipă formată din 5 entuziaşti şi specialişti s-au urcat pe plăcile de SUP şi au vâslit spre locul propus pentru ecologizare. În 3 ore au umplut 30 de saci de 320L cu PET-uri, încălţări, sticle, becuri şi alte deşeuri plutitoare. Eforturilor lor s-au alăturat Administraţia Apelor Române şi Primăria Siriu care a ajutat la ridicarea sacilor de deşeuri prin operatorul de salubrizare. Chiar dacă în urma mobilizării lor au reuşit sa strângă aproximativ 350 de kilograme de deşeuri, luciul apei şi malurile sale sunt departe de a fi curăţate”, a transmis organizatorul acţiunii.

Potrivit grupului de iniţiativă, poluarea cu plastic a apelor este o problemă din ce în ce mai presantă, afectând atât sănătatea faunei şi florei, cât şi pe cea a locuitorilor, ţinând cont de impactul direct asupra activităţilor economice desfăşurate în zonă.

„Tragem un semnal de alarmă, problema microplasticului este de actualitate şi foarte multe dintre PET-urile colectate din apă erau dezintegrate. Am găsit şi foarte multe lucruri bizare în apă, de la biberoane, seringi şi becuri. Cele mai multe au fost PET-urile de bere şi băuturi carbogazoase şi sper ca sistemul de garanţie al ambalajelor să rezolve măcar jumătate din problema poluării apelor”, a precizat preşedintele CLOSER, Auraş Mihaiu.

Zona de nord a judeţului Buzău, parte integrantă din Geoparcul UNESCO „Ţinutul Buzăului”, atrage anual turişti, pe Lacul de acumulare Siriu fiind organizate campinguri, ture cu caiacele, ture de ciclism, hiking, SUP sau rafting.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Tot voluntarii. Ca si la plantat copaci. Ce potrivită e denumirea de ‘stat’pt statul român. Eu as scoate toti bugetarii, o zi pe luna, la actiuni de acest gen. Activități in aer liber. Si pe aia de la mediu, care nu-i găsesc niciodată pe cei care ard deșeuri, pe vameșii care lasa sa intre in țară tone de deseuri, pe astia i as trimite in primul rand. Mun Mediului nu poate sa stabileascs impreuna cu Apele Romane, cine se ocupa de luciul apei. Isi pasează pisica de la unii la altii. Nu conteaza ca respiram si inghitim numai mizerii.