Vosganian (ALDE): Săptămâna viitoare e crucială privind rămânerea la guvernare şi colaborarea cu Pro România
Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al ALDE a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în maxim zece zile va fi lămurită problema rămânerii formaţiunii sale la guvernare, dar şi cea privind şi colaborarea cu Pro România, săptămâna viitoare fiind crucială în acest sens, transmite Agerpres.
„Săptămâna viitoare este crucială. Vom anunţa felul în care ALDE şi Pro România vor acţiona împreună. Sigur că noi vom discuta în interior procedurile prin care filialele vor lucra între ele, care vor fi semnele electorale, în ce mod se va asigura promovarea outdoor a candidatului la prezidenţiale. Domnul Victor Ponta nu ne-a comunicat sub nicio formă că doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale. Noi nu l-am mai întrebat pentru că ştiam că a mai făcut o declaraţie fermă în această privinţă şi tocmai din acest motiv tema nu a mai revenit în discuţiile noastre. Se poate prezuma că pentru alianţa dintre ALDE şi Pro România Călin Popescu Tăriceanu ar putea să fie candidatul la prezidenţiale. Probabil că PRO România va da un răspuns definitiv la această chestiune, dar dialogul pe care l-am făcut a pornit de la această prezumţie a unui singur candidat. Şi câtă vreme domnul Victor Ponta nu şi-a anunţat dorinţa de a candida, rămâne ca validă şi promiţătoare doar candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat jurnaliştilor Varujan Vosganian, care este liderul ALDE Iaşi.
Conform acestuia, în cel mult zece zile va trebui lămurită şi problema colaborării dintre ALDE şi PSD şi rămânerea ALDE la guvernare.
„De azi în zece zile vom avea răspuns la toate aceste întrebări”, a declarat Vosganian.
El a spus că alianţa dintre ALDE şi PRO România trebuie să se omogenizeze în raport cu Guvernul.
„Acum o să mă întrebaţi ce se întâmplă dacă, ce se întâmplă dacă… Un lucru este cert. ALDE şi Pro România, în momentul în care chiar încheie alianţa electorală nu pot râmâne cu un picior la putere şi cu un picior în opoziţie. Din perspectiva guvernării, această alianţă trebuie să se omogenizeze în raport cu Guvernul. De aceea, atunci când discutăm cu PSD, PSD trebuie să aibă în vedere această obligaţie, a acestei alianţe, de a avea o poziţie comună în raport cu guvernarea. Am auzit diverse voci, inclusiv de ieri, alaltăieri, cum că domnul Tăriceanu se teme să nu piardă postul de preşedinte al Senatului sau că noi ne temem de pierderea avantajelor de la guvernare. Trebuie să vă mărturisesc că ALDE nu a avut avantaje la guvernare, cu excepţia câtorva membri în cabinet care şi ei au avut o poziţie destul de precară, şi a unor secretari de stat care cei mai mulţi aveau ca îndatorire relaţia cu Parlamentul. ALDE nu a avut poziţii pe care să le regrete. Dacă ALDE regretă ceva, regretă faptul că nu a reuşit să îndeplinească toate promisiunile făcute românilor sau că lucrurile bune nu au fost popularizate suficient”, a declarat deputatul Varujan Vosganian, care este vicepreşedinte ALDE.
El a spus totodată că la alegerile europarlamentare s-a constatat că actuala guvernare are un deficit de imagine.
„Noi am solicitat partenerilor din PSD un anumit tip de conduită, atât politică, cât şi managerială. De data asta, având în vedere faptul că suntem într-un moment în care scadenţele se apropie eu cred că nu mai putem să facem concesii. Noi am făcut de mai multe ori concesii şi am sprijinit câteva dintre solicitările PSD de a-i sprijini în a ieşi din anumite crize interne sau guvernamentale cum a fost moţiunea de cenzură îndreptată împotriva domnului Grindeanu, cum a fost refacerea guvernării după demisia domnului Tudose, cum a fost respingerea categorică a moţiunilor de cenzură. Sigur că am avut şi rezerve care, cred eu, au fost binevenite la unele măsuri guvernamentale cum a fost cea privind impozitarea gospodăriilor, aşa numita taxă de solidaritate, cum a fost splitarea TVA şi altele. În acelaşi timp însă, nu am avut sentimentul că gesturile noastre primesc din partea PSD un răspuns pe măsură”, a mai afirmat Vosganian.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.