G4Media.ro

Vot crucial în Senatul Italiei pentru viitorul guvernului Conte, care caută o…

sursa foto: Facebook/ Giuseppe Conte

Vot crucial în Senatul Italiei pentru viitorul guvernului Conte, care caută o nouă majoritate

Senatul italian organizează marţi un vot crucial pentru viitorul guvernului condus de premierul Giuseppe Conte, abandonat de Matteo Renzi şi trupele acestuia şi constrâns, prin urmare, să găsească o nouă majoritate în plină pandemie, comentează AFP, citată de Agerpres.

După ce a obţinut luni votul de încredere în Camera Deputaţilor, unde cei doi stâlpi ai coaliţiei sale, Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, populistă), dispun de majoritate, Giuseppe Conte va încerca să obţină un rezultat similar şi în Senat, unde îi lipsesc pe hârtie în jur de 15 voturi pentru a atinge majoritatea absolută.

Giuseppe Conte, un profesor de drept care nu a trecut niciodată prin focul votului universal, s-a lansat într-o vânătoare frenetică de voturi în rândurile centriştilor şi independenţilor pentru a încerca să compenseze plecarea lui Matteo Renzi şi a celor 15 senatori ai săi.

„După toate probabilităţile, Conte va obţine votul de încredere şi în Senat. Nu se ştie cu câte voturi, probabil fără majoritate absolută, dar aceasta nu este necesară pentru supravieţuirea unui guvern”, a estimat Giovanni Orsina, politolog la Universitatea Luiss din Roma. „Asta înseamnă că guvernul Conte va supravieţui, dar cu o majoritate mai redusă, deci cu o slăbiciune mai importantă în parlament”, a adăugat el.

Viitorul lui Giuseppe Conte în fruntea executivului nu ar fi deci ameninţat pe termen scurt, dar marja sa de manevră riscă să fie redusă semnificativ, în timp ce Italia se confruntă cu cea mai gravă recesiune economică de după Al Doilea Război Mondial, consecinţă a pandemiei care a făcut peste 82.000 de morţi în ţară.

„Viitorul ţării va depinde de alegerile pe care le va face fiecare dintre noi în aceste ore grave”, a avertizat el luni în faţa deputaţilor.

Fostul premier Matteo Renzi şi-a retras săptămâna trecută micul său partid, Italia Viva, din coaliţia guvernamentală, spunând că nu este mulţumit de planurile lui Conte de relansare a economiei.

sursa foto: Facebook\ Giuseppe Conte

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Italienii ar trebui sa nu mai voteze lideri politicieni care vand tara banksterilor…barem intre atat incat sa nu faca majoritati…