Votarea s-a încheiat și în Australia. Aproape o mie de români au mers la urne
Procesul de votare s-a încheiat în Australia, aproape 1.000 de români fiind înregistraţi că s-au prezentat la urne, potrivit Agerpres.
Potrivit platformei online a Biroului Electoral Central, în cele şase secţii deschise în această ţară – la Canberra, Melbourne, Adelaide, Perth, Sydney şi Brisbane – au votat 989 de români. În secţia de la Sydney au fost înregistrate şi patru voturi prin corespondenţă.
În premieră, anul acesta, românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a alege preşedintele României la urne, în 835 de secţii de votare. Vineri s-a putut vota între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00.
Adresele secţiilor de votare şi alte informaţii despre procesul electoral sunt publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în secţiunea specială dedicată scrutinului prezidenţial.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români din străinătate să vină la vot încă din prima parte a zilei, pentru a evita eventuale aglomerări care s-ar putea crea către finalul programului secţiilor de votare.
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank