G4Media.ro

OPINIE De ce este votul alb o opțiune perfect legitimă într-o democrație

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

OPINIE De ce este votul alb o opțiune perfect legitimă într-o democrație

Recent colegul Dan Tăpălagă picta un tablou devastator al ofertei de candidați la președinția României la alegerile din toamna acestui an în articolul Cel mai frumos dintre urâți, de departe cea mai slabă de la căderea regimului comunist acum aproape 35 de ani.

În ultimele zile am văzut opiniile unor alegători care își exprimau dezgustul față de această situație și își anunțau intenția de a vota alb în primul tur al alegerilor prezidențiale sau măcar de a lua în considerare această opțiune.

Replica standard a celor opuși este: la ce folosește asta, voturile albe oricum nu se iau în considerare, e ca și cum nu te-ai prezenta la vot. Este clar că aceste persoane nu înțeleg diferența între semnificația votului alb și efectul său. Cel sau cea care se prezintă la vot își exercită un drept și ia o atitudine politică, putem să-i spunem de protest, împotriva întregii clase politice. Cel sau cea care nu se prezintă la vot, din varii motive, nu își exercită dreptul constituțional și de aceea atitudinea sa este total diferită față de cei care vin la urne și votează alb. Uneori votul nul, de pildă selectarea a mai mult de un candidat, poate fi asimilat cu cel alb, dacă cel sau cea care-l depune în urnă o face în mod deliberat și nu din eroare.

Votul nul a fost practicat dintotdeauna în democrații. De pildă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța din 2022, în scrutinul în care au candidat Emmanuel Macron și Marine Le Pen, au fost depuse în urne 2,2 milioane de voturi albe sau 6,5% din total. La turul al doilea al alegerilor legislative din 7 iulie 2024 au fost aproape 1,2 milioane de voturi albe sau peste 4% din cei care s-au prezentat la urne.

Rămânând la scrutinul legislativ din Franța din 2024, trebuie notat că rezultatul a fost unul nedecis. Președintele Macron a făcut apel la un baraj împotriva candidaților partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă), ceea ce a determinat desistări reciproce între candidații Noului Front Popular (NFP, alianța stângii) și Ensemble (Împreună, confederația centristă pro-prezidențială).

Deși rezultatul a fost că RN s-a clasat pe locul 3 în termen de deputați, după două luni de consultări președintele Macron a desemnat un prim ministru, Michel Barnier, a cărui supraviețuire va depinde de … bunăvoința RN. Așa se face că foarte mulți alegători s-au dus la urne în turul doi și au votat pentru candidatul(a) altui partid decât cel preferat pentru a face baraj RN, pentru ca în final acest partid să ajungă să dețină balanța puterii. În Franța există un dicton: “on ne choisit pas entre la peste et le choléra – nu alegi între ciumă și holeră”. Aplicat în politică aceasta înseamnă o justificare a votului alb, chiar dacă alegerea dintre candidați nu este chiar atât de dramatică.

În Europa, Țările de Jos și Spania contabilizează votul alb ca făcând parte din voturile exprimate pentru fiecare alegere și este inclus în procentele utilizate pentru definirea pragurilor electorale, potrivit cotidianului Le Monde. Cu toate acestea, votul alb nu este luat în considerare în alegerile parlamentare la alocarea mandatelor.

Suedia recunoaște votul alb în anumite alegeri și referendumuri. Grecia, de asemenea, le ia în considerare, dar le realocă câștigătorului alegerilor. În Elveția, votul alb este luat în considerare în primul tur pentru obținerea majorității absolute, dar nu și în al doilea tur.

În America de Sud, votul alb este contabilizat într-o mai mare măsură ca parte a voturilor exprimate. Acesta are chiar un efect invalidant în Columbia și Peru.

În 2017, Mongolia a fost la un pas de a organiza noi alegeri după ce votul alb a atins 8%. O lege electorală mongolă din 2015 stipulează că, în cazul în care votul alb depășește 10% și niciunul dintre candidați nu obține majoritatea absolută, trebuie organizate noi alegeri cu noi candidați. În alte state există opțiunea votului “niciunul dintre candidați”

Așa încât opțiunea votului alb este perfect legitimă și trebuie respectată. Cât despre efect, chiar dacă nu se contabilizează, gândiți-vă care ar fi efectul politic al unui vot alb de 90% în alegerile prezidențiale din România din noiembrie 2024? Cum ar afecta acest rezultat legitimitatea candidatului (candidatei) ales (e)?

P.S. Am votat alb în alegerile prezidențiale din România din 20 mai 1990 din principiu. Așa cum am scris în cotidianul România liberă înainte de acel vot, eram și sunt împotriva alegerilor prezidențiale prin vot direct. De când am plecat din România în 1991, nu am mai votat în alegerile din această țară și nu o voi face nici anul acesta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

28 comentarii

  1. pentru ca votam pe hartie, un vot alb se poate transforma foarte usor in vot valid. Un vot nul ( cu optiuni multiple) se poate considera o greseala a votantului ( cum se spune in articol). Ar trebui optiune separata pe buletin ( nu votez cu nici unul) insa nu prea are sens, trebuie sa iasa cineva presedinte pana la urma. Ca e sau nu legitim , cat de legitim … exact atat cat prevede legea.

    • Si Ceausescu era legitim in tipurile lui…

    • 🙂 la cum functioneaza opozitia, nu m-ar mira sa ajungem la fel.

    • Votul alb adaptat la conditiile din Ro poate sa insemne ca tragi cat fe multe stampile pe vot in conditiile in care nu atingi nici un candidat ca sa nu ti l aloce intr o patratica.

      Pana za apara casuta cu nu votez pe nimeni..

  2. Personal, votez alb/nul la prezidentiale (desi initial ma batea gandul s-o votez pe Ana Birchall, dar mi-am revenit…) si Reper la parlamentare (poate nu vor fi atat de furati la vot precum la europarlamentare). Inteleg ca de peste 30 de n-ati mai votat in/pentru Romania (nu conteaza motivul), toate atitudinile dvs. vis a vis de Romania si situatia ei sunt in acest caz ale unui outlander vorbitor de limba romana…ma gandesc, oare priviti doar cu manie in urma? Sper ca nu.

    • poate cu bucurie, ca nu si-a prelungit agonia in „capitalismul” lui iliescu.

    • Acest comentariu îmi aduce aminte de 1990 și „N-ai mâncat salam cu soia”. Au trecut 34 de ani, degeaba.

  3. Jose Saramago, excelentul scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel, vorbeste despre votul in alb in „Eseu despre luciditate” (Ensaio sobre a Lucidez), chiar la inceputul romanului in care, intr-o dictatura, intreg corpul electoral, cu exceptia a catorva mii de activisti, voteaza in alb provocand o mare disperare a dictaturii care repeta alegerile cu acelasi rezultat.

  4. Dacă nu votați, nu înțeleg de ce mai dați lecții! Nu vă implicați, nu judecați!

    • Este o opinie fiecare are dreptul, democratic vorbind…

    • autorul nu judeca, explica unora (dar nu da lectii) care tot aleg raul cel mai mic (si e din ce in ce mai mare) ca au si alte variante. nu a votat in romania pentru ca nu ii place votul „pe liste”. prefera „sistemul electoral majoritar”(poate de aceea a ales uk) si nu „sistemul electoral cu reprezentare proporționala” (pe liste si vot direct pt presedinte).

    • Un comentariu plin de afirmații false: 1) nu votez în România pentru că nu locuiesc în această țară și nu are nimic de a face cu votul pe liste; 2) Afirmația a doua este de-a dreptul stupidă: NIMENI nu-și alege țara unde trăiește pe baza sistemului de vot. FYI: în 1991 am emigrat în UK atunci când am fost recrutat de BBC World Service. Cred că sunteți în măsură să pricepeți măcar faptul că în acel moment nu aveam drept de vot în UK.

      Vă recomand să citiți acest articol și să nu mai postați gogomănii https://www.g4media.ro/analiza-cum-se-explica-victoria-zdrobitoare-a-partidului-laburist-in-marea-britanie-vot-de-protest-generalizat-si-efectele-perverse-ale-modului-de-scrutin-majoritar-uninominal.html

  5. E un punct de vedre dar in romanica nu merge pentru ca vine Gogu si aplica stampila unde vrea.

    Poate autorul sa spuna ca doreste libertate si validarea votului exercitat democratic dar Ro d tanara si plina de paduchi.

    Cred ca Presedintele trebuie sa fie ales prin vot democrstic dar atributiile sale sa fie de Prim Ministru.

    Miza ar creste pentru Presedinte ar da stabilitate in efectuarea unui program coerent pe 4 Ani si nu 5 ani.

    Se discuta mult se face prea putin in Ro

  6. Subscriu pentru prezența la vot obligatorie și includerea pe buletinul de vot a unei căsuțe distincte: ”Niciun candidat” și repetarea alegerilor dacă se depășește un anumit prag cu voturi cu această opțiune care arată neîncredere în clasa politică. În condițiile votului universal ne prezentarea la vot pe motiv că ”eu nu fac politică, nu mă interesează” l-ar plasa pe individul respectiv în rândul animalelor și nu al cetățenilor. A trăi în societate și a fi independent de ea este imposibil (constatarea nu-mi aparține dar mi-o însușesc) iar societatea este organizată pe criterii politice.

  7. Personal nu cred în ideea votului alb. Nu îl văd ca fiind cu mult peste a nu te prezenta deloc la vot (absenteism). Ce dacă ar transmite un mesaj de lipsă de legitimitate a câștigătorului? De-aia acel candidat tot rămâne la butoane și prăduiește mai departe după bunul plac resursele și viitorul țării. Nu-l iubești pe niciunul din candidați? Foarte bine, dar tot e unul din ei care măcar nu e un dezastru absolut, cât de cât vrea să meargă în direcția bună (în cazul nostru să ne țină aproape de UE și NATO și să nu joace la două capete cum face PSDNL). Dacă nu de alta, votul tot merită dat măcar ca să fie sancționați cei care s-au osificat la putere, care sunt răul cel mai mare și pe care abținerea de la vot, în orice formă ar fi ea, îi favorizează ca să rămână la putere. Alternanța la putere e vitală într-o democrație, absența ei conduce ușor, ușor, spre dictatură.

    • Să crezi că votul alb ar avea vreo semnificație pentru aleși, este ceva ezoteric (ca si cum ai crede ca ciola cu sau șoșoaca s-ar inspira din Seneca (toate, nume luate la întâmplare). Ei se consideră legitimi și cu 3 voturi pentru din 5 valide.
      Nu știu de unde așteptările astea…
      Efectul votului alb rămâne favorabil puterii în exercițiu indiferent de gimnastica intelectuală de pe margine.

    • poate ca cineva, poate dl clej , va continua cu idea votulului si diferentele intre sisteme electorale, poate va face si ceva lumina dreapta -stanga
      la noi, cu suspiciunile de fraude, nu mi se pare o ok sa dai buletin anulat. se pun in acelasi sac si se pot schimba pe drum cu ce trebuie. mai bine nu te duci.

  8. primul tur lasconi, daca nu merge mai departe in turul doi in nici un caz vot alb, o sa pun stampila pe ambii candidati atat imi sunt de dragi toti.

    • Si nu e acelasi lucru? Nevotare, vot in alb, anulare vot e fix aceeasi treaba pentru partidele stat.

  9. Lasconi in turul 1. Daca ea nu intra in turul 2 votez cu Simion in caz ca este el in turul 2. Altfel nu ma duc la vot.

  10. Votul in alb este perfect pentru partidele vechi. Ei au deja baza lor de votanti si or sa fie votati tot timpul. Avem si exemple chiar PSD, multa lumea este anti PSD dar ei mereu iau peste 30%? De ce? Uite de asta, votul in alb. Lumea nu isi pune semne de intrebare de ce atunci cand sunt mai multe voturi valide, partidele vechi scad in %. Ii injura romanii pe unii dar nu fac nimic sa ii schimbe. Ori ca nu te duci la vot, ori ca e vot in alb este acelasi lucru.

  11. Nu! Nu o sa fac asta. Sau o sa o fac prin neprezentare. Intentionez sa nu votez deloc la prezidentiale. Doar daca intra in turul 2 Simion, o sa ies si votez impotriva lui(da, stiu ”asta isi doresc, bla-bla”, atata pot eu). In rest, toti 4 cu sanse (care par acum, cel putin_, Ciolacu, Geoana, Ciuca si Lasconi sunt fix acelasi lucru, tot o apa si un pamant.

    • „Ciolacu, Geoana, Ciuca si Lasconi sunt fix acelasi lucru”
      Cum sa fie fix acelasi lucru? Cand a luat Lasconi decizii pentru tine? Cand a fost in guvernarea la nivel central? Te-a furat cu ceva? A votat in favoarea pensiilor speciale? A smecheriilor din programul Anghel Saligny? A votat pentru marirea finantarii de la buget a partidelor politice?
      Poti sa nu ai incredere in doamna Lasconi si deci sa nu o votezi, dar SIGUR nu e „fix acelasi lucru” cu Ciolacu sau Geoana sau Ciuca…

  12. Articolul nu mă convinge că votul alb ar folosi la ceva în general. În particular, la noi ar deveni vot pentru PSD. Iar dacă vrei să votezi degeaba, cea mai bună variantă poate ar fi „write in”, adaugi tu pe vot ce nume vrei.

  13. În Islanda, pe buletinul de vot exista o opțiune: un pătrățel cu alb, pentru cei care nu doresc sa voteze cu nici un partid. Și acești oameni sunt respectați.

  14. Și-atunci de ce vorbiți de pe margine? Articol de opinie. E părerea dvs și părerea mea, e că această metodă nu susține nicicum dezvoltarea țării sau a democrației, așa cum e înțeleasă ea acum și aici. Puteați foarte bine s-o păstrați și pentru dvs, dar de dragul discuției argumentate, e o opțiune care este mult peste nivelul actual al clasei politice și al dezvoltării societății românești.

  15. Am convingerea ca sunt invalidate si multe voturi valabile , dar sa ofer eu varianta optima pentru falsificarea optiunii ? Exclus ! As avea mai multa incredere in vot electronic care in Romania este exclus cata vreme nu a fost adoptat chiar de liberali, in pandemie cand puteau sa o faca si i-ar fi avantajat. Asta mi-a aratat ca se ”opereza”major votul traditional ! Si apoi cui sa-i arat eu protestul meu ? Unor speciali, dancilezi care ma trateaza ca pe un vierme ?

  16. Sunt două modalități prin care poți să-ți exprimi dezacordul / nemuțumirea față de ”oferta„ politică la prezidențiale : votul”alb” și neparticiparea. Exercitarea votului alb ( deci un buletin fără ștampilă VOTAT ) este mană cerească pentru practic orice manevră cu care evident nu aș fi de acord. În condițiile noastre poate deveni orice altceva decât un vot de protest. Față de o clasă politică care oferă astfel de candidați pentru postul de președinte, am libertatea să folosesc prezumția de vinovăție. Rămâne neparticiparea la alegerile prezidențiale.