Votul kurzilor ar putea fi decisiv pentru o victorie a opoziției împotriva președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan

În alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică opoziția are, potrivit sondajelor de opinie, cea mai bună ocazie în 20 de ani de a-l detrona pe președintele Erdogan și Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP) pe care-l conduce.

Dar această victorie este practic imposibilă fără votul majorității cetățenilor de etnie kurdă, al căror număr este estimat între 15 și 20 de milioane din totalul de 85 de milioane de locuitori câți numără Turcia.

Președintele Erdogan este în urma candidatului comun al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social democrat, secular), creditat în unele sondaje chiar cu victorie din primul tur de scrutin.

Acest lucru este posibil și datorită faptului că în cursă mai este doar un candidat minor, Sinan Ogan (ultranaționalist) cu intenții de vot de 2 – 3%. În luna martie, în urma unei întâlniri cu Kilicdaroglu, Mithat Sancar și Pervin Buldan, co-liderii Partidului Democrat al Poporului (HDP, pro-kurd) au decis să nu înainteze un candidat propriu la președinție.

În 2018, anul primului scrutin prezidențial direct, liderul de atunci al HDP, Selahattin Demirtaș, a obținut 8,4% din voturi candidând din închisoare. El a fost condamnat în septembrie 2018 la patru ani și opt luni pentru acuzații de incitare la terorism și din nou în martie 2021 la trei ani și șase luni pentru insultarea președintelui Erdogan. Demirtaș rămâne în închisoare deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în două rânduri că el a fost condamnat pe motive politice.

Kilicadaroglu a făcut declarații curajoase în sprijinul minorității kurde, expunându-se atacurilor lui Erdogan și a aliatului său Devlet Bahceli, liderul Partidului Mișcării Naționaliste (MHP, ultra-naționalist). Majoritatea kurzilor îl vor vota pe Kilicdaroglu, dar sunt sceptici cu privire la promisiunile făcute de acesta, dat fiind că liderul HDP este sprijinit de o alianță eteroclită de șase partide, dintre care unul – Partidul Bun (IYI) condus de Meral Akșener, are puternice tendințe naționaliste.

Nu toți kurzii sprijină opoziția. O bună parte sunt musulmani sunniți conservatori și sunt mai puțin interesați de aspectul etnic, cât de cel religios și de aceea votează pentru Erdogan și AKP, chiar dacă sunt minoritari în rândul kurzilor.

În ceea ce privește alegerile parlamentare, HDP, care face obiectul unui proces de scoatere în afara legii pentru motive de terorism, candidează în cadrul Alianței pentru Muncă și Libertate (EOI), o grupare de șase partide predominant de stânga și ecologiste, creditată cu 10 – 13% din intențiile de vot. Aici, poate chiar mai mult decât la prezidențiale, kurzii pot înclina balanța în parlamentul unicameral cu 600 de mandate (ales prin reprezentare proporțională, cu vot de listă și prag național de intrare de 7%) în favoarea Alianței Națiunii a lui Kilicdaroglu și Akșener, în fața Alianței Poporului a lui Erdogan și Bahceli.

Problema pe care o au kurzii și reprezentanții lor politici din Turcia este în primul rând discriminarea lor încă de la începutul republicii lui Ataturk în 1923 și în ultimii 40 de ani amalgamarea lor într-o singură oală a terorismului separatist al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și a grupărilor para-militare kurde din Siria și Irak care au adeseori ciocniri la frontieră cu armata turcă. De la începutul anului represiunea împotriva militanților kurzi pentru drepturile omului s-a întețit, cu sute de arestări.

O victorie a lui Kilicdaroglu în alegerile prezidențiale de duminică este imposibilă fără votul kurzilor, dar aceasta nu înseamnă că sub președinția sa va începe să curgă laptele și mierea pentru kurzii din Turcia.