
METEO: Temperaturi în creştere, cu valori de până la 25 de grade săptămâna viitoare, specifice unei zile de vară / Cum va fi vremea în Capitală
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posibil să plouă în mi multe regiuni ale ţării. Şi în Bucureşti vremea va fi, în general, frumoasă, cu minime care vor deveni treptat pozitive. Potrivit meteorologilor, ultima decadă a lunii martie va fi caracterizată printr-o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, transmite News.ro.
Potrivit ANM, începând de vineri, valorile termice vor continua să crească în cea mai mare parte a ţării, astfel că cele diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice datei, iar cele nocturne vor fi apropiate de acestea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade, iar cele minime între -6 şi 5 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -11 grade, unde va fi ger. Cerul va fi mai mult senin ziua şi variabil noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Va fi brumă şi/sau îngheţ la sol, dimineaţa pe arii relativ extinse, iar noaptea pe suprafeţe mici. Cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă. Şi la Bucureşti temperaturile vor fi în creştere, astfel că cele diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice datei, iar cele minime vor fi apropiate de acestea. Cerul va fi senin ziua şi variabil noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Vineri, maxima va fi de 16 grade, iar minima din noaptea de vineri spre sâmbătă va fi de -1…3 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de brumă.
Finalul de săptămână, sâmbătă şi duminică, va aduce, în aproape toată ţara, o vreme mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 19 grade, cu valori mai mici, de 9…11 grade, pe litoral, iar cele minime (mai ridicate decât în nopţile precedente şi preponderent pozitive) vor fi cuprinse între -2…0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8…9 grade în Dealurile de Vest. Pe parcursul zilei de sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi izolate în vestul teritoriului; începând de seara, cerul se va înnora în majoritatea zonelor, va ploua pe arii relativ extinse în regiunile intracarpatice şi izolat în restul ţării, iar în zona montană vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane şi, local şi temporar, în est şi în sud-est. În orele dimineţii, izolat va fi ceaţă.
Şi la Bucureşti în aceeaşi perioadă, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, cu înnorări în timpul nopţii, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade şi cea minimă de 3…4 grade.
În cursul zilei de duminică, în estul şi în sudul ţării, valorile termice diurne vor scădea faţă de ziua precedentă şi, în marea lor majoritate, se vor apropia de cele specifice perioadei, în schimb în regiunile intracarpatice vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru ultima decadă a lunii martie. Temperaturile maxime se vor încadra între 9…11 grade local în Moldova şi Dobrogea şi 20 de grade în dealurile din Banat şi Crişana, iar cele minime din cursul nopţii de duminică spre luni (peste mediile multianuale în toate zonele) vor fi cuprinse în general între 1 şi 9 grade. Cerul va avea înnorări persistente în est şi sud-est şi temporare în celelalte regiuni; va ploua local în jumătatea de nord a teritoriului şi pe spaţii restrânse în restul ţării, iar la altitudini mari la munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, în Banat, local în Moldova şi Dobrogea şi izolat în restul ţării. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici va fi ceaţă.
Şi la Bucureşti valorile termice vor fi duminică în scădere faţă de ziua precedentă, maxima ajungând la 15 grade, iar minima va fi de 4…5 grade. Cerul va avea înnorări şi trecător vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Începând de luni, 24 martie, meteorologii estimează o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie în toată ţara, inclusiv în Capitală, temperatura maximă atingând chiar şi 24-25 de grade, valori specifice unei zile de vară. În aceeaşi perioadă, vor fi averse de ploaie, pe alocuri însemnate cantitativ, la început în vestul, centrul şi nordul teritoriului, apoi local şi în celelalte regiuni, tendinţe valabile şi pentru Bucureşti.
Potrivit meteorologilor, până la sfârşitul lunii martie nu vor mai fi temperaturi scăzute, ca în zilele trecute, care să afecteze culturile agricole, ci săptămâna viitoare va aduce valori termice, în general, pozitive în aproape toată ţara, inclusiv cele minime.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.