G4Media.ro

Vreme caniculară în România: Temperaturi de 38 de grade, până la finalul…

Sursa Foto: Inquam Photos/ George Călin

Vreme caniculară în România: Temperaturi de 38 de grade, până la finalul lunii iulie, ploi puține și doar pe arii restrânse

Canicula va cuprinde întreaga ţară pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu valori termice maxime ce vor ajunge uşor la 38 de grade Celsius, în timp ce ploile vor fi foarte rare şi se vor semnala doar pe arii restrânse, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 18 – 31 iulie, conform Agerpres.

În Banat, intervalul va debuta cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, respectiv maxime în general de 28 – 30 de grade şi minime de 12 – 14 grade. Din 20 iulie, vremea se va încălzi semnificativ, iar pentru perioada 21 – 24 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic, cu maxime termice ce vor tinde spre o medie de 37 – 38 de grade. Pentru ultima săptămână a lunii iulie sunt estimate temperaturi maxime, în medie de 34 – 36 de grade. Media temperaturilor minime în această perioadă va fi de 17 – 19 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni. Ploi de scurtă durată pe arii restrânse sunt posibile după 24 iulie.

În Crişana, intervalul va debuta cu valori termice diurne de 27 – 29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (10 – 12 grade, în medie). De miercuri, 20 iulie, vremea se va încălzi semnificativ şi pentru perioada 21 – 24 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic, cu maxime termice ce vor tinde spre o medie de 36 – 37 de grade. Pentru ultima săptămână a lunii iulie sunt estimate temperaturi maxime, în jurul a 34 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 16 – 18 grade. Toată perioada va fi caracterizată de deficit pluviometric, iar ploi de scurtă durată pe arii restrânse sunt posibile după 24 iulie.

În Transilvania, intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 26 – 28 de grade, iar nopţile vor fi răcoroase, cu 8 – 10 grade. Vremea se va încălzi semnificativ din 20 iulie, iar până la finalul lunii media regională a temperaturilor maxime va fi de 32 – 34 de grade, cele mai ridicate valori fiind estimate pentru 21 şi 24 iulie, în timp ce minimele vor fi în general de 13 – 15 grade. În prima săptămână nu sunt prognozate ploi, dar pentru perioada 25 – 31 iulie creşte uşor probabilitatea pentru ploi locale.

În Maramureş, în primele două zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra valori termice diurne apropiate de normalul climatologic, respectiv 26 – 29 de grade, însă nopţile vor fi răcoroase, cu minime în general sub 10 grade. Din data de 20 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, până la finalul lunii va predomina vremea călduroasă, chiar caniculară în anumite zile la câmpie. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 32 – 34 de grade, iar a celor minime de 15 – 17 grade. Până pe 22 iulie nu sunt prognozate ploi, dar ulterior va creşte această probabilitate, îndeosebi în a doua săptămână.

În Moldova, luni şi marţi se vor înregistra valori termice diurne apropiate de normalul climatologic, respectiv 26 – 28 de grade. Nopţile vor fi răcoroase mai ales în nordul regiunii, cu minime mediate regional, de numai 12 grade. Şi în această regiune vremea se va încălzi semnificativ din 20 iulie, iar până la finalul lunii, media regională a temperaturilor maxime va fi de 32 – 34 de grade. Minimele vor fi în general de 15 – 18 grade. Temperaturi mai ridicate sunt estimate pentru data de 24 iulie când media temperaturilor maxime poate ajunge la 35 – 36 de grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar şi în aceste două săptămâni. Totuşi, în perioada 24 – 31 iulie, vor fi zile în care probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată.

În Dobrogea, în primele zile, valorile temperaturii aerului vor caracteriza o vreme normală pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 26 – 27 de grade, respectiv minime termice ale de 16 – 18 grade. După 20 iulie, vremea va deveni călduroasă, chiar caniculară în partea continentală, cu maxime în medie de 32 – 34 grade şi minime de 19 – 21 de grade. Deficitul pluviometric va caracteriza întregul interval de prognoză şi ploi de scurtă durată pe arii restrânse sunt posibile mai ales în a doua săptămână

În Muntenia, intervalul va debuta cu valori termice apropiate de mediile multianuale specifice lunii iulie, respectiv maxime în general de 29 – 32 de grade şi minime de 13 – 15 grade. Începând din 20 iulie, încălzirea va fi semnificativă, astfel că şi această regiune va fi cuprinsă de un val de căldură, care cu o probabilitate destul de ridicată se va menţine până la sfârşitul lunii. Media temperaturilor maxime în această perioadă va fi de 34 – 37 de grade, iar a celor minime de 18 – 19 grade. Intervalul de prognoză analizat va fi caracterizat de un deficit pluviometric. Ploi de scurtă durată şi doar pe arii restrânse sunt posibile după data de 25 iulie.

În Oltenia, în primele două zile, se vor înregistra valori termice apropiate de mediile multianuale specifice lunii iulie, respectiv maxime în general de 29 – 31 de grade, respectiv minime de 14 – 16 grade. Încălzirea vremii va fi semnificativă, din 20 iulie. Astfel, această regiune va fi cuprinsă de un val de căldură, care, cu o probabilitate destul de ridicată, se va menţine până la sfârşitul lunii. Media temperaturilor maxime în această perioadă va fi de 34 – 37 de grade, respectiv minime de 18 – 19 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, iar ploi de scurtă durată sunt posibile după 24 iulie şi doar pe arii restrânse.

La munte, pe parcursul primelor două zile din intervalul de prognoză, vremea va fi răcoroasă în special în timpul nopţilor, cu minime termice de numai 6 – 8 grade şi maxime de 16 – 18 grade. Ulterior, se va încălzi, iar media maximelor pentru întreaga zonă va fi de 22 – 24 de grade, iar a celor minime de 12 – 14 grade. În prima săptămână, doar cu totul izolat, vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. După 24 iulie, creşte probabilitatea pentru averse locale îndeosebi în timpul după-amiezelor, dar cantităţile de apă vor fi în ansamblu deficitare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Buey popimea ia băgați niște voodoo! :)))))

  2. Cât va exista G4media, la fiecare articol despre caniculă va fi poza cu acest tătăiță inundat de grăsime. Mulțumim. Ne faceți ziua mai frumoasă.