G4Media.ro

Vreme însorită şi săracă în precipitaţii în octombrie, se pot înregistra şi…

Sursa foto: Pexels

Vreme însorită şi săracă în precipitaţii în octombrie, se pot înregistra şi temperaturi de 38 de grade Celsius / Când au fost cele mai mari și cele mai mici temperaturi în octombrie în România

Vremea se va menţine însorită zile în şir în luna octombrie, deşi temperaturile medii lunare vor fi mai mici cu 5 – 7 grade Celsius decât în septembrie, iar nopţile vor deveni tot mai reci, se arată în caracterizarea climatică a lunii octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.

Uneori, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” ce depăşesc 35 – 38 de grade Celsius chiar şi în luna octombrie, susţin meteorologii.

„Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie”, precizează specialiştii ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie multianuală a lunii octombrie are valori cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius în zonele de câmpie şi deal din Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana, Dobrogea şi pe areale mai restrânse din Moldova. Pe litoral, în Delta Dunării şi, izolat, în sud-vestul ţării, mediile depăşesc 12 grade Celsius. Valori între 8 şi 10 grade Celsius sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1.500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius. În zona montană înaltă (peste 1.500 de metri) aceste valori coboară până la 2 – 4 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub zero grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade Celsius şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (judeţul Ialomiţa).

Potrivit ANM, maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 grade, înregistrată pe 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi. În aceeaşi zi s-a înregistrat şi temperatura maximă absolută a staţiei meteorologice Bucureşti-Băneasa, 35,2 grade Celsius.

„Este de menţionat că în luna octombrie 1952, temperatura maximă absolută a fost depăşită la 52 de staţii meteorologice, în 2 octombrie, majoritatea valorilor fiind mai mari de 30 de grade Celsius”, spun meteorologii.

Alte exemple de ani în care în luna octombrie a fost depăşită temperatura maximă absolută la un număr mare de staţii, sunt: 2012 (la 51 staţii meteo, majoritatea fiind înregistrate în ziua de 1 octombrie), 1993 (la 32 de staţii meteo, în perioada 13 – 17 octombrie), 1991 (la 33 de staţii meteo, în ziua de 1 octombrie).

În topul anilor cu cele mai calde luni octombrie la nivelul României se regăsesc 1984, 1966, 2001, 2012, 2018, 2019 şi 2020.

Tot în această lună, invaziile de aer arctic produc adesea răciri bruşte şi intense ale vremii, temperatura minimă coborând chiar şi sub -15 grade Celsius.

Temperatura minimă absolută din octombrie în România este -21,3 grade Celsius şi a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 27 octombrie 1988.

La Bucureşti, minima absolută este de -10,7 grade Celsius, înregistrată în 31 octombrie 1920, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţiile meteo Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti – Băneasa, temperatura minimă absolută este -7,2 grade Celsius (27, 29 octombrie 1988), respectiv -8 grade Celsius (30 octombrie 1997). În anul 1988, în zilele de 27 şi 28 octombrie, la 69 staţii meteorologice s-au înregistrat temperaturi minime mai mici decât minimele absolute ale staţiilor, iar în anul 1997, la 75 de staţii meteorologice, minima lunii octombrie a fost mai mică decât minima absolută, aceste valori înregistrându-se în perioada 27 – 30 octombrie.

Ani cu luni octombrie foarte reci au fost: 1970, 1971, 1972, 1979, 1988, 1997, 2003 şi 2010, spun specialiştii ANM.

Potrivit meteorologilor, luna octombrie este una dintre lunile caracterizate de cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2019, la staţiile meteorologice din reţea, cantităţile lunare de precipitaţii, medii multianuale, din această lună, sunt cuprinse între 30 şi 50 mm în cea mai mare parte a ţării. Cantităţi sub 30 mm sunt caracteristice mai ales Deltei Dunării şi unor areale restrânse din Dobrogea. Între 50 şi 75 mm se înregistrează în Carpaţii Meridionali, Podişul Getic, Subcarpaţii Getici, Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Valori ale mediilor lunare multianuale de precipitaţii ce depăşesc 75 mm se regăsesc, în special, la staţiile meteorologice situate la altitudini mai mari de 1800 de metri.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din octombrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 318,1 mm, la Stâna de Vale, în anul 1992.

În Capitală, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 143,3 mm, înregistrată la staţia Bucureşti – Filaret, în anul 1972 . La staţiile meteorologice Bucureşti – Băneasa şi Bucureşti – Afumaţi, cantităţile lunare maxime absolute de precipitaţii din octombrie s-au înregistrat în anul 1972 şi sunt de 131,8 mm, respectiv 130,4 mm.

Exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972 (42 staţii meteorologice) şi 2016 (30 staţii meteorologice). Ani cu luni octombrie foarte ploioase au fost: 1972, 1974, 2003, 2007, 2016, iar cu luni octombrie foarte secetoase au fost: 1965, 1969, 1985, 1995, 2000.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 128,2 mm, la Cernavodă, în data de 4 octombrie 1945. La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 76,6 mm, înregistrată în 2 octombrie 2005, la staţia meteorologică Bucureşti – Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti – Afumaţi şi Bucureşti – Filaret, maximele absolute ale cantităţii de precipitaţii căzută în 24 de ore, în octombrie, s-au înregistrat în data de 1 octombrie 2013, fiind 71,2 mm, respectiv 64,6 mm.

Potrivit estimărilor meteorologice emise pentru intervalul 4 octombrie – 1 noiembrie 2021 de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, uşor mai coborâte în zonele estice, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi, în general, apropiate de cele normale, cu un uşor deficit în sud-vestul ţării sau excedent în jumătatea nord-vestică a ţării.

Astfel, în săptămâna 4 – 11 octombrie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte în extremitatea de est a ţării, iar regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nord-vestică a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. În rest va fi în general apropiat de regimul normal pentru acest interval.

În perioada 11 – 18 octombrie 2021, estimările arată o temperatură medie a aerului la valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României şi cantităţi de precipitaţii, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 18 – 25 octombrie 2021, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui uşor deficit local în sud-vestul ţării.

În ultima săptămână de prognoză, 25 octombrie – 1 noiembrie 2021, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile României, arată ANM.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Anul 2021 este cel mai friguros an din ultima sută de ani, indiferent care minciuni spun ,,metorologii” sclavi ai politicilor globalisti.
    scopul acestei minciuni este creșterea prețului energiei.