METEO: Vreme oscilantă şi ploi trecătoare în intervalul 9 – 22 octombrie / Maximele vor ajunge până la 28 de grade Celsius
Regimul termic va fi oscilant în decursul următoarelor două săptămâni (9 – 22 octombrie), cu valori termice maxime de până la 28 de grade, în unele regiuni, respectiv minime ce vor coborî şi spre zero grade în zonele montane, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată atât în următoarele zile, cât şi la începutul săptămânii viitoare, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează Agerpres.
În Banat, la începutul săptămânii, valorile termice se vor situa uşor sub mediile climatologice specifice perioadei, astfel că media maximelor termice va fi de 18 – 21 de grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a 11 grade în prima noapte, apoi va coborî până spre 5 – 8 grade. Va urma un proces de încălzire treptată până spre mijlocul intervalului de prognoză, când maximele vor atinge în medie 27 – 28 de grade, iar minimele de 11 – 13 grade. Ulterior, media valorilor de temperatură maximă va scădea din nou până spre 17 – 19 grade, iar minimele spre 6 – 8 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în primele două zile din interval şi după data de 16 octombrie.
În Crişana, vremea va fi în încălzire treptată, de la o medie a maximelor termice de 16 grade în prima zi, până la 26 – 27 de grade în data de 14 octombrie. Media minimelor va fi în scădere în data de 11 octombrie, când se va situa în jurul valorii de 5 grade, apoi va urca treptat până în data de 17 octombrie, spre 11 – 12 grade. Ulterior, vremea se va răcori cu aproximativ 4 grade, iar media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 15 şi 18 grade, iar cea a minimelor între 5 şi 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi după data de 16 octombrie.
În Transilvania, până în data de 14 octombrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor ajunge, în medie, până la 24 – 25 de grade şi se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei. Media minimelor va avea alternanţe în primele nopţi, când se va situa între 2 şi 5 grade, după care va creşte treptat până în data de 17 octombrie, la 7 – 9 grade. Vremea se va răcori ulterior, astfel că, până la finalul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va oscila între 14 şi 16 grade, iar a minimelor între 2 şi 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi după data de 16 octombrie.
În Maramureş, vremea va fi în încălzire treptată, de la o medie a maximelor termice de 12 grade în prima zi, până la 24 – 25 de grade în data de 14 octombrie. Media minimelor va avea alternanţe în primele nopţi, când se va situa între un grad şi 5 grade, apoi va creşte treptat până în data de 17 octombrie, la 8 – 10 grade. Ulterior, vremea se va răcori, astfel că media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 14 şi 17 grade, iar cea a minimelor între 3 şi 6 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului, precum şi după data de 15 octombrie.
În Moldova, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a valorilor termice diurne de 13 – 14 grade şi de 2 – 5 grade pentru valorile nocturne. Încălzirea estimată pentru perioada 12 – 15 octombrie va fi semnificativă. Astfel, la nivelul regiunii se va ajunge la maxime de 24 – 26 de grade şi la minime în jurul a 10 grade, valori ce vor caracteriza o vreme caldă. În a doua săptămână de prognoză valorile termice se vor apropia de normalul climatologic, respectiv o medie a maximelor de 15 – 17 grade şi de 4 – 6 grade pentru minime. Regimul pluviometric se va menţine deficitar. Ploi slabe se vor semnala la începutul intervalului, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi în perioada 17 – 19 octombrie.
În Dobrogea, în primele zile ale intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a valorilor termice diurne de 16 – 17 grade şi de 6 – 8 grade în cazul valorilor nocturne. În perioada 12 – 16 octombrie vremea se va încălzi semnificativ, iar la nivelul regiunii se va concretiza prin maxime termice de 25 – 26 de grade şi minime de 12 – 14 grade. După data de 17 octombrie, valorile termice se vor apropia de normalul climatologic, respectiv o medie a maximelor de 16 – 18 grade şi a minimelor de 8 – 9 grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar. Ploi slabe vor fi posibile după data de 17 octombrie.
În Muntenia, la începutul intervalului de prognoză, în cea mai mare parte a regiunii, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice, respectiv o medie a maximelor de 18 – 21 de grade şi minime în jurul a 7 grade. Vremea va deveni din nou caldă în perioada 13 – 16 octombrie, când sunt estimate maxime termice de 25- 28 de grade şi minime de 10 – 12 grade. După 17 octombrie, valorile termice vor reveni la o medie a maximelor de 18 – 20 de grade, respectiv minime în general de 6 – 8 grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în cea mai mare parte a intervalului, iar probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în zilele de 18 şi 19 octombrie.
În Oltenia, în primele zile, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice, respectiv o medie a maximelor de 19 – 22 de grade şi minime în jurul a 8 grade. Vremea va deveni din nou caldă în perioada 13 – 16 octombrie, când sunt estimate maxime termice de 25 – 27 de grade şi minime de 10 – 12 grade. După data de 17 octombrie, valorile termice vor scădea, astfel că media maximelor va fi de 17 – 19 de grade, iar cele minime vor fi în jurul a 6 grade. Probabilitatea pentru apariţie a ploilor va fi în creştere după 17 octombrie.
La munte, vremea va fi rece în primele trei zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime de 6 – 8 grade şi minime în jurul a zero grade. Încălzirea va fi semnificativă în perioada 12 – 15 octombrie, când media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă va urca la 16 – 17 grade. De asemenea, minimele vor ajunge la o medie de 7 – 8 grade. Spre sfârşitul celei de-a doua decade valorile termice diurne vor scădea la o medie de 8 – 10 grade, iar minimele se vor apropia din nou de zero grade. Temporar, vor fi precipitaţii slabe în zilele de 9 şi 10 octombrie, dar cu o probabilitate în creştere şi după 17 octombrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank