![](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2025/01/june-andrei-george-FOiykKJm4KU-unsplash-768x509.webp)
Vreme rece la Bucureşti, cu temperaturi minime de până la minus 8 grade
Vremea va fi rece la Bucureşti în următoarele zile, cu temperaturi minime de până la minus 8 grade, arată prognoza pentru Capitală publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, transmite Agerpres.
Luni, cerul va fi mai mult senin ziua, iar noaptea se va forma nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -8…-5 grade.
Marţi, va fi nebulozitate joasă dimineaţa şi din nou pe parcursul nopţii, iar după-amiaza cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de -1…0 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a -5 grade.
Miercuri, vremea se va menţine rece. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -7…-4 grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o informare de vreme rece valabilă în următoarele trei zile în întreaga ţară, temperaturile minime putând coborî până la minus 17 grade în estul Transilvaniei.
Astfel, în intervalul 10 februarie, ora 10:00 – 13 februarie, ora 10:00, vremea va fi rece, iar pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, local în centrul ţării şi pe arii restrânse în sud şi est, precum şi în zonele montane. În aceste regiuni, temperaturile minime se vor încadra în general între -14 şi -6 grade, cu valori mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre -17 grade, precizează ANM.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.