G4Media.ro

Vremea se va răci în Bucureşti, în următoarele trei zile/ Ploi începând…

Sursa foto: Pexels.com

Vremea se va răci în Bucureşti, în următoarele trei zile/ Ploi începând de luni după-amiază

Vremea prognozată pentru Bucureşti se va răci începând de luni, temporar va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă în jurul a 20 l/mp, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.

Potrivit meteorologilor, duminică, 14 martie, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va avea o valoare maximă de 16-17 grade, apoi va fi în scădere, spre 3-5 grade, până luni dimineaţă.

Prognoza de specialitate arată, totodată, că, în Capitală, în intervalul 15 – 17 martie, vremea se va înrăutăţi, cerul va avea înnorări, temporar va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă în jurul a 20 l/mp, iar în după-amiaza zilei de luni (15 martie), vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, temporar cu unele intensificări (rafale de 45-55 km/h), îndeosebi spre sfârşitul intervalului.

Meteorologii precizează că valorile maxime ale temperaturii aerului, în scădere treptată, vor fi de 14-15 grade luni (15 martie), 7-8 grade marţi (16 martie) şi 6-7 grade miercuri (17 martie), iar valorile minime se vor situa între 2 şi 5 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informaţii meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Catre Redactie
    Asta e o poza blurata a Catedralei Sf. Mihail din Cluj-Napoca vazuta de pe strada Matei Corvin?