Vulpile polare au făcut o revenire spectaculoasă în Scandinavia, dar soarta speciei nu este încă sigură, anunță cercetătorii norvegieni/ Prădătorii și lipsa diversității genetice sunt principalele amenințări

În adâncul munților norvegieni, în mijlocul unei întinderi vaste de zăpadă strălucitoare și vânturi urlătoare, Toralf Mjøen aruncă o bucată de carne într-o incintă împrejmuită și așteaptă ca o pereche de ochi întunecați să apară din bârlogul de zăpadă, scrie The Guardian.

Aceste vulpi arctice curioase și jucăușe îl cunosc bine pe Mjøen. El este îngrijitorul acestei crescătorii de animale de 17 ani, urcând zilnic pe munte pentru a le hrăni în țarcurile lor din apropierea micului sat Oppdal, la aproximativ 250 de mile nord de Oslo.

Dar familiaritatea lui Mjøen cu această specie datează de mult mai mult timp, din anii în care a lucrat la ferma de vulpi a tatălui său, unde animalele erau crescute pentru blana lor.

Acum, la câțiva ani după ce fermele de blană au fost închise, vulpea polară a devenit un simbol al conservării în Norvegia. Cu toate acestea, soarta sa pe termen lung aici este încă incertă.

„Uneori”, spune Mjøen, „nu putem face altceva decât să încercăm”.

Salvarea unui animal de la dispariție este adesea văzută ca o serie de pași dramatici, cum ar fi interzicerea vânătorii pentru a readuce o specie din pragul uitării. Dar pentru vulpile polare și pentru multe alte populații de animale din întreaga lume care se recuperează, dar sunt încă fragile, Mjøen spune: „Totul se rezumă la pași mici”.

În fiecare an, începând din 2006, programul norvegian de reproducere a eliberat în sălbăticie vulpi născute în captivitate. Măsurat strict pe baza cifrelor, programul funcționează: populația de vulpi polare a crescut de peste zece ori, iar acestea s-au răspândit în Finlanda și Suedia.

Dar echipa de cercetători care conduce proiectul de refacere a speciei consideră că sunt încă departe de linia de sosire. În special în ultimii cinci ani, uciderea de către vulturii aurii la stația de reproducere și creșterea consangvinizării în sălbăticie au complicat operațiunea de salvare.

„Problemele cu care ne confruntăm astăzi se datorează, de fapt, succesului programului”, spune Craig Jackson, conducătorul proiectului, de la Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (NINA).

În primul deceniu, oamenii de știință s-au concentrat atât de mult pe creșterea numărului de exemplare, încât au pornit de la o populație de aproximativ 50 de vulpi și le-au crescut până la peste 550 de exemplare răspândite în toată Scandinavia, dintre care aproximativ 300 în Norvegia.

Dar acum, spune el: „Nu este vorba doar de a produce vulpi”. În schimb, obiectivul este de a crește diversitatea genetică în cadrul populației pentru a face animalele mai rezistente la boli și la schimbările climatice.

Proiectul îndeplinește acum toate criteriile de referință cele mai importante pentru succesul unui program de reintroducere, cu excepția unuia, potrivit unui studiu publicat de echipa lui Jackson în 2022. Vulpile reintroduse se reproduc mai repede decât mor, ceea ce este un semn bun.

Dar există încă o mare problemă: ele încă nu sunt capabile să se întrețină singure fără intervenția umană, depinzând de hrană suplimentară și fiind lipsite de reziliență genetică.

Singura modalitate de a crea mai multă reziliență este de a reconstrui diversitatea genetică care a fost pierdută atunci când populația norvegiană s-a prăbușit cu zeci de ani în urmă, spune Jackson.

El explică faptul că vulpile polare se hrănesc cu lemingi, un mic rozător cu o populație fluctuantă. Lemingii au fost deosebit de greu de găsit pentru vulpi în ultimii ani, deoarece încălzirea climei a creat mai multe oportunități pentru un concurent invadator: vulpile roșii.

Chiar dacă populația de vulpi roșii a fost redusă în Norvegia ca o măsură timpurie pentru a ajuta vulpile polare să se recupereze, acestea continuă să concureze. Lipsa rozătoarelor a făcut ca vulpile polare să devină o populație autosuficientă.

Dacă există ani cu un număr redus de lemingi, spune Jackson, un grup mai divers din punct de vedere genetic de vulpi polare adulte are mai multe șanse să supraviețuiască, deoarece sunt mai sănătoase și pot concura pentru resurse.

Echipa lui Jackson încearcă să creeze diversitate prin introducerea de vulpi distincte din punct de vedere genetic în anumite zone. Dar habitatul profund fragmentat al vulpii face ca acest lucru să fie mai dificil: trebuie să știe exact ce grupuri de vulpi sălbatice nu au diversitate, astfel încât să știe unde să elibereze vulpile crescute în captivitate.

Øystein Flagstad, geneticianul proiectului de creștere în captivitate, spune că acest lucru necesită monitorizarea tuturor vulpilor sălbatice și a celor eliberate pentru a evalua nu doar numărul lor, ci și genomul lor.

Prezența vulturilor evidențiază o altă complicație a programelor de creștere în captivitate: pe măsură ce animalele trebuie să fie concentrate în spații închise, ele devin mai vulnerabile la prădători și boli.

Echipa lui Jackson a fost nevoită să devină creativă în încercarea de a descuraja vulturii aurii, potrivit unui studiu publicat anul trecut. Acum, incintele sunt presărate cu bețe de bambus și frânghii, dar nu a fost suficient.

Din 2019, unitatea de creștere în captivitate, care are de obicei aproximativ 16 vulpi, a avut 11 decese, dintre care nouă au fost confirmate ca fiind cauzate de vulturii aurii. Jackson, bazându-se pe zeci de camere de luat vederi în direct, încearcă să monitorizeze vulpile din biroul său din Trøndheim, la nord de stațiunea de reproducere.

Utilizarea unui instrument relativ nou care ar putea accelera procesul de recuperare este editarea genelor, care permite oamenilor de știință să facă modificări ale ADN-ului care, altfel, ar putea dura sute de generații și care este acum luată în considerare pentru unele specii pentru a readuce diversitatea genetică și a remedia mutațiile dăunătoare.

„Fie că vorbim despre pești, păsări, mamifere sau șopârle, putem folosi aceleași instrumente pentru toate aceste specii”, spune Koepfli.

Chiar și în contextul tuturor îngrijorărilor legate de amenințările cu care se confruntă vulpile arctice, există semne de speranță. Iar unele dintre aceste semne sunt presate în zăpadă: urme proaspete ale unei vulpi sălbatice, descoperite în aprilie. Este un mascul și a înconjurat stațiunea de reproducere. În interiorul incintei se află o femelă care și-a pierdut perechea în fața unui vultur în martie.