
WADA le răspunde lui Djokovic și celorlalți contestatari din cazul Sinner: „Acest caz a fost la o lume distanţă de dopaj”
WADA (Agenția Mondială Anti-Doping) a explicat, prin vocea lui Ross Wenzel (directorul juridic), că situația în care s-a găsit Jannik Sinner, liderul ATP, este „la o lume distanță” de dopaj.
Printre cei care au îndoieli asupra judecării cazului de dopaj al lui Jannik Sinner se numără și Novak Djokovic, fostul lider ATP fiind de părere că unii jucători de top ar putea influența rezultatul unor anchete delicate.
WADA respinge orice tratament preferențial pentru Sinner, italianul primind o suspendare de trei luni.
„Acest caz a fost la o lume distanţă de dopaj. Feedback-ul ştiinţific pe care l-am primit a fost că nu putea fi vorba de un caz de dopaj intenţionat, inclusiv în ceea ce priveşte microdozarea”, a declarat directorul juridic al WADA, Ross Wenzel, pentru BBC Sport.
Mai mult decât atât, Wenzel spune că a primit mesaje pro și contra acestei decizii de suspendare pentru trei luni de zile, ceea ce-l face să considere că acest caz a fost judecat corect.
„WADA a primit mesaje de la cei care consideră că sancţiunea a fost prea mare şi de la alţii care consideră că nu este suficient de mare.
Acesta este probabil un indiciu că, chiar dacă nu este populară pentru toată lumea, a fost lucrul corect de făcut.
Atunci când analizăm cazuri, încercăm să le privim din punct de vedere tehnic şi operaţional şi nu o facem de teama a ceea ce va spune publicul, politicienii sau oricine altcineva”, a completat Wenzel.
Întâmplător sau nu, suspendarea lui Jannik Sinner va expira înainte de startul Mastersului de la Roma, competiție care se va disputa în țara natală a liderului ATP.
Mai mult decât atât, turneul ATP 1000 de la Roma este ultima competiție pregătitoare pentru Roland Garros, Grand Slam unde Sinner (23 de ani) va avea dreptul să participe.
Jannik risca o suspendare de până la doi ani de zile, dar înțelegerea cu WADA îl va ține doar trei luni pe tușă.
În luna martie a lui 2024, Sinner a fost depistat pozitiv la clostebol, un anabolizant.
Reamintim că în urmă cu doar câteva săptămâni, WADA a ales să nu facă apel împotriva suspendării de o lună de zile primită de Iga Swiatek, fostă lideră WTA.
Poloneza a fost testată pozitiv, tot în 2024, pentru trimetazidină, un medicament interzis de regulamentul WADA.
WADA general counsel, Ross Wenzel, says Jannik Sinner’s case was a million miles away from doping & that Jannik did not get to choose what months he would serve his 3-month ban:
“This was a case that was a million miles away from doping. The scientific feedback that we received… pic.twitter.com/rRgtlKo8KG
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) February 18, 2025
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank