G4Media.ro

Wall Street Journal: Statele Unite şi regimul taliban se află în negocieri…

Sursa foto: Wakil Kohsar / AFP

Wall Street Journal: Statele Unite şi regimul taliban se află în negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi

Statele Unite se află în negocieri cu regimul taliban cu privire la un schimb de deţinuţi, administraţia Biden încercând să obţină eliberarea a trei cetăţeni americani reţinuţi în Afganistan în schimbul unui prizonier reţinut la Guantanamo Bay, având presupuse legături cu fostul lider al Al-Qaida Osama bin Laden, a informat marţi Wall Street Journal, citat de Reuters, transmite Agerpres.

Administraţia Biden încearcă să obţină eliberarea a trei americani capturaţi în Afganistan în 2022 – Ryan Corbett, George Glezmann şi Mahmood Habibi – în schimbul lui Muhammad Rahim al-Afghani, a informat WSJ.

O sursă familiară cu acest dosar a confirmat pentru Reuters că administraţia Biden negociază cu talibanii cel puţin din iulie în legătură cu o propunere a SUA privind eliberarea americanilor Corbett, Glezmann şi Habibi în schimbul lui Rahim.

Talibanii, care neagă că l-ar reţine pe Habibi, au răspuns cu o ofertă de a-i elibera pe Glezmann şi Corbett în schimbul lui Rahim şi a altor doi, a declarat sursa sub rezerva anonimatului.

Corbett şi Habibi au fost reţinuţi în incidente separate în august 2022, la un an după ce talibanii au revenit la putere la Kabul pe fondul retragerii trupelor americane. Glezmann a fost reţinut mai târziu în 2022, în timp ce se afla în vizită ca turist.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a declarat că nu poate confirma informaţia publicată de Wall Street Journal, dar a dat asigurări că administraţia Biden „lucrează în permanenţă” pentru a asigura eliberarea celor trei americani.

Avocatul lui Rahim, James Connell, a declarat pentru Reuters că nici administraţia Biden, nici talibanii nu l-au informat pe el sau pe Rahim în legătură cu astfel de negocieri.

„Este important să îl includeţi pe Rahim sau pe reprezentantul lui în conversaţie”, a spus Connell.

Rahim a fost „ultima persoană introdusă în programul de tortură al CIA”, a spus Connell, referindu-se la un program al agenţiei instituit după atacurile al-Qaida din 11 septembrie 2001, în care au fost folosite metode dure de interogare a suspecţilor militanţi islamişti. CIA neagă că metodele folosite echivalează cu tortura.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cauți o parteneră de sex? Verifică pe site-ul 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.