G4Media.ro

Warren Buffett se pronunţă împotriva creării dinastiilor de familii bogate şi donează…

Sursa foto: Captura Youtube

Warren Buffett se pronunţă împotriva creării dinastiilor de familii bogate şi donează încă 1,1 miliarde de dolari

Celebrul miliardar american Warren Buffett, care a strâns o avere personală de 150 de miliarde de dolari, s-a exprimat împotriva creării unei dinastii bogate”. El a numit trei administratori independenţi pentru a-i supraveghea acțiunile filantropice şi a donat acţiuni Berkshire Hathaway de 1,1 miliarde de dolari către patru fundaţii de familie, transmite CNBC, transmite News.ro.

În loc să le lase celor trei copii ai săi o moştenire enormă, legendarul investitor în vârstă de 94 de ani s-a angajat de mult să doneze 99% din averea pe care a construit-o la Berkshire, conglomeratul din Omaha, Nebraska, pe care a început să îl conducă din 1965.

Buffett crede că dinastiile de familii  bogate ar putea avea consecinţe negative, cum ar fi erodarea creşterii personale şi complicarea relaţiilor.

Între timp, ele creează şi incertitudini societale, deoarece este imprevizibil modul în care generaţiile viitoare aleg să distribuie o astfel de bogăţie.

„Nu mi-am dorit niciodată să creez o dinastie sau să urmăresc vreun plan care să se extindă dincolo de copii”, a scris Buffett într-o scrisoare lungă, luni.

„Îi cunosc bine pe cei trei şi am încredere în ei deplină. Generaţiile viitoare sunt o altă chestiune. Cine poate prevedea priorităţile, inteligenţa şi fidelitatea generaţiilor succesive pentru a se ocupa de distribuirea bogăţiei extraordinare în mijlocul a ceea ce poate fi un peisaj filantropic cu mult diferit?”

„Oracolul din Omaha”, care deţine aproximativ 37,6% din acţiunile Berkshire Clasa A, a spus că activele pe care le-a colectat ar putea dura mai mult decât trăiesc copiii săi. El a numit trei administratori ai trustului său de caritate pentru a-i urma pe copiii săi în gestionarea averii sale.

Copiii lui Buffett au acum 71, 69 şi 66 de ani.

„Au fost desemnaţi trei potenţiali mandatari succesori. Fiecare este bine cunoscut copiilor mei şi are sens pentru noi toţi. Sunt, de asemenea, ceva mai mici decât copiii mei”, a scris Buffett.

„Dar aceşti succesori sunt pe lista de aşteptare. Sper că Susie, Howie şi Peter înşişi vor distribui toate bunurile mele.”

Identitatea mandatarilor nu a fost dezvăluită.

Buffett a făcut donaţii anuale către patru fundaţii de familie din 2006. El a spus că şi-a construit o încredere puternică în capacitatea managerială şi ambiţia filantropică a copiilor săi prin ani de observaţie.

„Perioada 2006-2024 mi-a oferit şansa de a-mi observa pe fiecare dintre copiii mei în acţiune şi au învăţat multe despre filantropia la scară largă şi despre comportamentul uman. Le place să aibă confort financiar, dar nu sunt preocupaţi de avere. Mama lor, de la care au învăţat aceste valori, ar fi foarte mândră de ei. La fel şi eu”, a spus el.

Grupul Berkshire, care a depăşit o capitalizare de piaţă de 1 trilion de dolari în acest an, deţine o gamă largă de afaceri bine stabilite, de la asigurătorul Geico şi compania feroviară BNSF Railway, până la mărci de consum precum Dairy Queen şi See’s Candies.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...