Washington Post și New York Times, cele mai influente ziare de stânga din SUA, cer înlăturarea lui Trump din funcția de președinte
Washington Post și New York Times, cele mai influente ziare de stânga cu circulație națională în SUA, care l-au criticat permanent pe Donald Trump, cer prin articole semnate de board-ul editorial ca președintele să fie înlăturat din funcție înainte de finalul mandatului său din 20 ianuarie.
Cele două ziare, care s-au remarcat prin atacuri zilnice la adresa lui Trump în cei patru ani de mandat, îl acuză pe acesta că a provocat violențele de miercuri, când suporterii săi au ocupat sediul Congresului SUA și au oprit temporar ședința de validare a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidențiale.
The Washington Post cere înlăturarea imediată a lui Trump de la Casa Albă prin invocarea celui de-al 25-lea amendament al Constituției SUA. Acest instrument presupune ca vicepreședintele Mike Pence și majoritatea miniștrilor să îl declare pe Donald Trump inapt pentru funcție, iar Congresul să voteze înlăturarea președintelui cu o majoritate de două treimi.
The New York Times cere începerea procedurii de ”impeachement” (destituire) de către Congresul controlat acum de Partidul Democrat, o procedură care este însă de durată și are șanse minime să se încheie înainte de terminarea mandatului lui Trump. The New York Times mai cere și punerea sub acuzare a lui Donald Trump după încheierea mandatului pentru incitarea la violență.
Fox News și CNN au relatat azi, citând surse din Partidul Republican, că mai mulți lideri din partidul lui Donald Trump analizează posibilitatea destituirii acestuia din funcție prin procedura prevăzută de al 25-lea amendament din Constituție. (Foto: Facebook / Donald Trump)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii