G4Media.ro

Washingtonul a aprobat vânzarea de muniţii şi buldozere către Israel în valoare…

foto: Official White House Photo by Shealah Craighead

Washingtonul a aprobat vânzarea de muniţii şi buldozere către Israel în valoare de 3 miliarde de dolari

Statele Unite, principalul susţinător diplomatic şi militar al Israelului, au anunţat vineri că au aprobat vânzarea de muniţii, buldozere şi alte echipamente în valoare de 3 miliarde de dolari către ţara aliată, după mai bine de 15 luni de război devastator în Gaza, transmite News.ro.

Secretarul de stat american Marco Rubio a aprobat vânzarea către Israel de bombe, focoase şi kituri de ghidare în valoare de peste două miliarde şi jumătate de dolari, precum şi de buldozere şi alte echipamente în valoare de aproape 300 de milioane de dolari, a anunţat Agenţia de Cooperare pentru Securitate şi Apărare a SUA (DSCA) într-un comunicat.

Vânzarea va „spori capacitatea Israelului de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, va consolida apărarea teritoriului său şi va servi ca factor de descurajare”, a precizat aceasta.

Israelul a folosit arme americane în războiul împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, care a fost întrerupt de o tręve care a redus la tăcere armele din 19 ianuarie.

La începutul lunii februarie, administraţia Trump aprobase deja vânzarea de bombe, muniţii şi rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel.

Primul transport de arme grele americane a fost livrat câteva zile mai târziu, a anunţat Ministerul israelian al Apărării, citând „un bun important pentru armata israeliană”.

Ultima fază a acordului dintre Israel şi Hamas prevede reconstrucţia teritoriului palestinian devastat de 15 luni de război, o întreprindere gigantică estimată de ONU la peste 53 de miliarde de dolari.

Mare susţinător al Israelului, Donald Trump a lansat ideea ca Statele Unite să preia controlul asupra Fâşiei Gaza pentru a o reconstrui şi a o transforma în „Riviera Orientului Mijlociu”, după ce va fi golită de locuitorii săi. El a repetat că aceştia ar putea fi mutaţi în Egipt şi Iordania.

Salutat de extrema dreaptă a Israelului, planul a fost respins de ţările arabe şi de majoritatea ţărilor occidentale, iar ONU a avertizat cu privire la „curăţarea etnică” în Gaza.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pacifist pana la capat Trump. Buldozerele alea vor fi folosite in scop pur defensiv, nicidecum pentru nivelarea Cisiordaniei

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.