G4Media.ro

Washingtonul avertizează China în privința oricărei „reacţii excesive” la escala preşedintei taiwaneze…

Sursa foto: dreamstime

Washingtonul avertizează China în privința oricărei „reacţii excesive” la escala preşedintei taiwaneze în SUA

Washingtonul a avertizat Beijingul asupra oricărei „reacţii excesive” la sosirea în SUA a preşedintei Taiwanului, Tsai Ing-wen, care urmează să facă o escală la New York în contextul deplasării sale spre America Centrală şi la Los Angeles pe drumul de întoarcere, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.

„Nu există absolut niciun motiv pentru China de a se folosi (de această escală) ca pretext pentru a reacţiona în mod excesiv sau a exersa şi mai multă presiune asupra Taiwanului”, a declarat în faţa unor jurnalişti un înalt responsabil american sub protecţia anonimatului.

Presiunile externe nu vor opri Taiwanul ”să iasă în lume”, a declarat miercuri preşedinta Taiwanului, înainte de a-şi începe turneul, potrivit Reuters.

”Suntem calmi şi încrezători, nu vom ceda şi nu vom provoca. (…) Taiwanul va păşi ferm pe drumul libertăţii şi democraţiei şi va ieşi în lume. Deşi drumul este dificil, Taiwanul nu este singur”, a declarat Tsai Ing-wen de pe principalul aeroport internaţional al Taiwanului, din Taoyuan.

Preşedinta taiwaneză se va deplasa începând de miercuri în Guatemala şi în Belize, făcând o escală pe teritoriul american.

China consideră că Taiwanul este una dintre provinciile sale pe care ea nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său. În numele principiului „O singură Chină”, nicio ţară nu ar trebui să întreţină legături oficiale cu Beijingul şi Taipeiul în acelaşi timp.

Iar Beijingul şi-a exprimat deja opoziţia faţă de schimburile oficiale dintre Taiwan şi SUA.

În august 2022, vizita întreprinsă în Taiwan de Nancy Pelosi, la acea vreme preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, a stârnit furia Beijingului, care a declanşat ca represalii manevre militare de mare amploare în jurul insulei.

Washingtonul consideră că aceste escale americane ale preşedintei taiwaneze nu încalcă în niciun fel politica SUA a unei singure Chine şi că nu este vorba decât de „tranzitări”, chiar dacă această responsabilă are întrevederi pe teritoriul american.

„Aceasta este o vizită privată, nu oficială”, ce respectă o „practică de lungă durată”, a insistat responsabilul american.

El a refuzat să confirme o posibilă întrevedere în California între Tsai Ing-wen şi liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, originar din acest stat din vestul SUA.

Washingtonul, care recunoaşte diplomatic Beijingul din 1979, este totodată aliatul cel mai puternic al Taiwanului, precum şi principalul său furnizor de arme.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nici un comentariu? Responsabilul cu moderarea lucreaza cu spor…