G4Media.ro

Washingtonul cere Pristinei autonomie pentru minoritatea sârbă şi îndeamnă la dialog

Sursa foto: ANDREJ ISAKOVIC / AFP

Washingtonul cere Pristinei autonomie pentru minoritatea sârbă şi îndeamnă la dialog

Guvernul din Kosovo trebuie să acorde o anumită autonomie minorităţii sârbe din ţară, în conformitate cu ceea ce s-a convenit în 2013 sub auspiciile Uniunii Europene, a declarat consilierul politic al Departamentului de Stat al SUA, Derek Chollet, care urmează se se întâlnească în cursul zilei de joi la Belgrad cu autorităţile sârbe, relatează EFE, citată de Agerpres.

‘Kosovo trebuie să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate în cadrul dialogului, inclusiv formarea asociaţiei municipalităţilor cu majoritate sârbă’, a declarat anterior Chollet la Pristina, prima etapă a vizitei sale în regiune, înainte de a se deplasa la Belgrad, potrivit portalului Radio Europa Liberă. ‘Ne aflăm într-un moment critic. Kosovo şi Serbia trebuie să continue de urgenţă dialogul mediat de UE în vederea unui acord cuprinzător de normalizare a relaţiilor, axat pe recunoaşterea reciprocă’, a declarat el.

Serbia şi fosta sa provincie Kosovo, care şi-a autoproclamat unilateral independenţa în 2008, dar pe care Belgradul nu o recunoaşte, sunt angajate din 2011 într-un dialog dificil de normalizare a relaţiilor sub auspiciile UE, marcat de crize constante şi tensiuni.

‘Statele Unite ale Americii sprijină pe deplin acest dialog’, a subliniat Chollet, care efectuează o vizită în regiune, după ce în decembrie etnicii sârbi din Kosovo, susţinuţi de Belgrad, au blocat timp de aproape trei săptămâni circulaţia în nordul Kosovo pentru a denunţa discriminarea crescândă pe care o suferă, potrivit lor, din partea guvernului de la Pristina.

Gravele tensiuni au fost depăşite prin mediere internaţională, notează EFE.

Potrivit portalului kosovar Kossev, Chollet şi-a exprimat preocuparea cu privire la situaţia din nordul Kosovo, unde s-a creat un vid de securitate ca urmare a retragerii sârbilor din poliţie, sistemul judiciar şi alte instituţii în noiembrie trecut din cauza nemulţumirii faţă de politica Pristinei faţă de această minoritate.

‘Am discutat despre modul în care oamenii să poată să revină la locul lor de muncă’, a spus responsabilul diplomatic american, care a îndemnat Pristina şi Belgradul să se abţină de la orice fel de provocare care ar putea afecta procesul de normalizare.

‘Ne dorim ca mai multă energie să fie investită pentru integrarea europeană şi mai puţină în gestionarea crizelor’, a adăugat el.

Progresul în cadrul dialogului constituie o condiţie crucială pentru apropierea ambelor părţi de UE.

La Pristina, Chollet s-a întâlnit cu preşedintele kosovar, Vjosa Osmani, cu premierul Albin Kurti, precum şi cu reprezentanţi ai opoziţiei şi minorităţii sârbe.

Joi, la Belgrad, el urmează să se întâlnească cu conducerea sârbă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu cred că planul SUA și NATO era să pună o dictatură la Pristina. Cu părere de rău, dar unii chiar nu-și doresc propriul bine.
    Un exemplu ar fi ca un chiriaș s-ar baricada într-un apartament și-ar vrea, pentru ca să părăsească imobilul, să primească actele casei. E un moment din ăla WTF?!