G4Media.ro

Washingtonul se declară „tulburat” de faptul că doi presupuşi soldaţi chinezi au…

Sursa foto: dreamstime

Washingtonul se declară „tulburat” de faptul că doi presupuşi soldaţi chinezi au fost capturaţi în Ucraina

Statele Unite s-au declarat marţi „tulburate” de capturarea a doi cetăţeni chinezi care, potrivit Kievului, luptau în cadrul armatei ruse în estul Ucrainei, acuzând din nou Beijingul că susţine războiul din Ucraina, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Capturarea unor soldaţi chinezi este tulburătoare”, a declarat presei Tammy Bruce, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

Când a anunţat marţi că i-a luat prizonieri pe cei doi chinezi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe occidentali „să reacţioneze” şi a cerut explicaţii de la China.

Este pentru prima dată când Ucraina anunţă că a descoperit cetăţeni chinezi care participă la ostilităţile de pe teritoriul său de la începutul invaziei ruse din urmă cu peste trei ani, notează AFP.

„China este unul dintre principalii susţinători ai Rusiei în războiul din Ucraina”, a adăugat Tammy Bruce. „China furnizează aproape 80% din articolele cu dublă utilizare de care Rusia are nevoie pentru a susţine războiul”, a subliniat ea, referire la bunurile care pot fi deturnate în scopuri militare.

„Continuarea cooperării între aceste două puteri nucleare nu va face decât să contribuie suplimentar la instabilitatea mondială şi va face SUA şi alte ţări mai puţin sigure, mai puţin securizate şi mai puţin prospere”, a mai spus Tammy Bruce.

China se prezintă ca o parte neutră şi ca un mediator potenţial în acest conflict. Dar aceasta rămâne un aliat politic şi economic cheie al Rusiei, până în punctul în care occidentalii au calificat-o drept „facilitator decisiv” al invaziei ruse, pe care nu a condamnat-o niciodată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Deci pe Trump nu-l deranjeaza ca Rusia a invadat o alta tara, ca macelareste zeci de mii de civili, ca milioane de ucraineni au ajuns pe drumuri, dar e „tulburat” ca au fost gasiti doi chinezi in Ucraina…

  2. In sfarsit Washington-ul recunoaste ca este tulburat…

  3. Fiecare fată de pe FALUNKI18 e gata să fie luată tare.