G4Media.ro

”Waste Side Story” sau cum ajunge viaţa comunităţii din Pata Rât pe…

sursa foto: Cătălin Suciu

”Waste Side Story” sau cum ajunge viaţa comunităţii din Pata Rât pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca

Reprezentaţia unui spectacol inedit de operă contemporană, care vorbeşte despre viaţa comunităţii din Pata Rât, va avea loc la 10 mai, pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Este vorba despre „Waste Side Story”, operă-hibrid, în care conlucrează artişti consacraţi ai Operei Naţionale din Cluj-Napoca şi locuitori din Pata Rât, transmite News.ro.

Libretul aduce în atenţia publicului atât problemele, cât şi visele celor peste 2000 de suflete izolate în cea mai mediatizată comunitate de romi din România, folosind ca surse documentare chiar mărturiile locuitorilor.

Ce mai înseamnă integrare pentru această comunitate marginalizată?, Ce înseamnă responsabilitate socială pentru fiecare dintre noi?, Care sunt consecinţele unei deportări moderne? – acestea sunt doar o parte dintre întrebările deschise din Waste Side Story – spectacol de operă contemporană în cadrul Grand Opera Pata Rât.

„Vizibilitatea şi asimilarea informaţiilor din cadrul comunităţilor de romi sunt esenţiale pentru implementarea politicilor şi iniţiativelor care promovează incluziunea şi oferă oportunităţi egale pentru toţi membrii comunităţii. Opera are capacitatea de a explora teme universale prin implicarea creatorilor din comunităţile marginalizate şi poate contribui la schimbarea percepţiei despre romi, evidenţiind bogăţia lor culturală şi artistică şi contracarând stereotipurile negative. Prin intermediul operei, se pot crea conexiuni emoţionale puternice şi se poate promova înţelegerea şi empatia între diferitele grupuri sociale”, a declarat Alexandru (Pepe) Fechete, activist rom, facilitator comunitar.

Comunicat ca proiect în cadrul unui eveniment public organizat la Cluj-Napoca în toamna anului trecut, spectacolul se află acum în pregătiri intense, fiind un bun exemplu de colaborare dintre societatea civilă, mediul cultural, mediul public. Biletele se găsesc pe: https://www.bilete.ro/waste-side-story/

Libretul operei, semnat de actriţa şi scenarista Mara Căruţaşu, a luat naştere prin organizarea unor ateliere în cadrul comunităţii, în vederea desfăşurării cărora a fost cumpărat un container de 36 metri pătraţi, unde au avut loc discuţii cu locuitorii din Pata-Rât.

Muzica spectacolului a fost compusă de doi tineri compozitori germani, Dominik Schuster şi Tobias Gröninger, ambii, cu o experienţă semnificativă în muzica de film şi operă.
 

Regizorul spectacolului este Dan Vasile, cel care a semnat, de-a lungul anilor, montarea a peste treizeci de spectacole de teatru, atât clasice, cât şi contemporane, iar printre interpreţi se vor numără solişti şi instrumentişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, precum şi reprezentanţi ai comunităţii rome locale.

„La Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului, vorbim de o necropolă a istoriei înscrisă pe dealuri de deşeuri de peste 17 hectare. Vorbim de peste 2000 de cetăţeni clujeni aruncaţi, la rândul lor, la gunoi. Vorbim de poveştile care se zbat să continue pe acest sit.
 

Una este ceea ce rămâne la finalul zilei dintr-unul din cele mai scumpe oraşe din România, Clujul, alta este despre comunitatea de romi care trăieşte acolo şi care e, într-un fel, ceea ce rămâne după ce se îndepărtează machiajul social. Pentru această comunitate, societatea manifestă uneori puseuri reciclative, dar niciodată nu elaborează o strategie pe termen lung. Waste Side Story e despre poveşti pe care le aruncăm la gunoi pentru că e mai comod aşa. Iar în spatele fiecărei poveşti e, de fapt, o viaţă. Şi fiecare viaţă contează”, a mărturisit regizorul Dan Vasile.

Opera „Waste Side Story” reprezintă un proiect comun, iniţiat şi organizat de Goethe-Institut, Fundaţia Alt Art, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.

Spectacolul face parte din cadrul din proiectul Grand Opera Pata Rât (https://gopr.ro/), o iniţiativă din zona artei angajate social care mizează pe auto-împuternicirea comunităţilor marginalizate de la Pata Rât şi pe abordarea relaţiilor Pata-Cluj prin capacitatea proceselor culturale de a conecta şi apropia oameni, de a genera reflecţie şi dialog, de a crea spaţii de întâlnire, de a mobiliza energii sociale emancipatoare.Grand Opera Pata Rât este un proiect finanţat prin programul „În Stare de Bine”.

Pata Rât, zonă situată la şapte kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, este cel mai mare ghetou din Europa care se află lângă un depozit de deşeuri. Este o aşezare urbană informală segregată spaţial, cu deprivări multiple – mediu toxic, spaţiu redus de locuire şi lipsa utilităţilor de bază –, unde locuiesc peste 2000 de persoane (peste 70% romi), dintre care peste 1000 de copii. În lipsa implementării longitudinale a unor politici publice de desegregare, Pata Rât se regenerează permanent.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...