William Lai – favoritul în alegerile prezidențiale din Taiwan – sfidează deschis China continentală

La fel ca mulți politicieni de succes, William Lai – omul care are cele mai mari șanse să fie ales următorul președinte al Taiwanului – a cristalizat dilema cu care se confruntă țara sa în termeni simpli și eleganți. Întrebarea cu care se confruntă din ce în ce mai urgent taiwanezii este clară și crudă: sunt sau nu sunt o națiune independentă? Un portret al favoritului în scrutinul prezidențial făcut de cotidianul The Times.

De când forțele naționaliste înfrânte au fugit din China continentală pe insulă în 1949, Taiwanul a avut propriul guvern; iar de la primele alegeri prezidențiale directe din 1996, a fost o democrație viguroasă și înfloritoare. Cu toate acestea, guvernul comunist din China continentală insistă că Taiwanul face parte din China și că Beijingul, și numai Beijingul, are autoritate acolo. În ultimii cinci ani, amenințările președintelui Xi Jinping de a „reunifica” insula – prin forță, dacă este necesar – au devenit din ce în ce mai agresive și mai insistente.

Orice declarație oficială de independență, a sugerat Beijingul, ar fi întâmpinată cu o invazie. Dar o astfel de declarație, potrivit lui Lai și a Partidului său Democrat Progresist (DPP), nu este necesară. „Trebuie să respectăm adevărul … care este [că] Taiwanul este deja o țară suverană și independentă numită Republica Populară Chineză”, a declarat el în această vară. „Nu face parte din Republica Populară Chineză [partea continentală comunistă]. Republica Populară Chineză și Republica Populară Chineză nu sunt subordonate una alteia. Nu este necesar să se declare independența”.

Pentru Xi și guvernul său, astfel de nuanțe nu au niciun sens – ei l-au denunțat ca fiind un „separatist” și un „scandalagiu până la capăt”. Principalii adversari ai lui Lai în alegerile prezidențiale de luna viitoare avertizează că, sfidând China, acesta provoacă o potențială invazie. Dar, cel puțin pentru moment, sondajele de opinie sugerează că „pragmatismul” lui Lai este pe placul multor taiwanezi și că, la scrutinul din 13 ianuarie, acesta va fi ales președinte.

O țară schimbată

 În vârstă de 64 de ani, cariera lui Lai ilustrează numeroasele schimbări care au cuprins insula de-a lungul vieții sale. Taiwanul modern este un centru de cercetare și dezvoltare de înaltă tehnologie: 90 % dintre cele mai puternice semiconductoare din lume, care alimentează orice, de la inteligența artificială la rachete, sunt fabricate pe insulă.

Dar atunci când Lai – Lai Ching-te, pentru a-i da numele său chinezesc – s-a născut în nordul Taiwanului în 1959, era o economie în curs de dezvoltare dominată de extracție și de producție de calitate inferioară. Tatăl său a fost un miner care a murit într-un accident de mină când el avea doi ani. În ciuda sărăciei familiei sale, Lai a studiat din greu, inclusiv la Universitatea Harvard, înainte de a se califica ca medic specializat în leziuni ale măduvei spinării.

Timp de 40 de ani, după ce armata naționalistă s-a retras în 1949, Taiwanul a fost o dictatură coruptă, în care dizidenții erau persecutați și închiși, iar mama lui Lai a fost îngrozită când fiul ei, un doctor inteligent, și-a exprimat dorința de a intra în politică. Dar a făcut acest lucru, la mijlocul anilor 1990, chiar în momentul în care țara făcea o tranziție în mare parte pașnică spre democrație.

Drumul abstinent spre vârf

 A fost ales ca membru al Adunării Naționale, apoi a devenit primar al orașului Tainan. Și-a dobândit o reputație de sinceritate – spre deosebire de mulți politicieni profesioniști din Taiwan, nu a fost niciodată fumător sau băutor.

În 2017, a fost numit prim-ministru de către președinta Tsai, care nu mai poate candida după ce și-a îndeplinit limita de două mandate. El a candidat fără succes pentru nominalizarea DPP la alegerile prezidențiale din 2020, dar după ce l-a învins, Tsai l-a numit pe Lai drept candidat la vicepreședinție.

În timpul celor două mandate ale lui Tsai, Taiwanul s-a apropiat mai mult de Statele Unite și nu a avut niciun contact diplomatic la nivel înalt cu China lui Xi. După suprimarea democrației în Hong Kong, din ce în ce mai puțini taiwanezi se consideră chinezi sau își exprimă vreo dorință de „reunificare”.

Guvernele din SUA, Japonia și Europa au avertizat Beijingul împotriva oricărei încercări de a cuceri Taiwanul cu forța; Beijingul replică cu furie că viitorul insulei este o chestiune internă, internă. Armata Populară de Eliberare a efectuat exerciții aeriene și maritime agresive în strâmtoarea Taiwan, iar după ce Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților SUA la acea vreme, a vizitat Taipei, a tras rachete deasupra insulei.

„O alegere între război și pace”

Lai promite să continue politicile lui Tsai de menținere a cheltuielilor pentru apărare la peste 2,5% din PIB și de creștere a serviciului național obligatoriu pentru bărbați de la patru luni la 12 luni. Cei doi adversari ai săi – Hou Yu-ih, din partea partidului naționalist Kuomintang (KMT), și Ko Wen-je, din partea noului Partid al Poporului din Taiwan (PPT) – consideră că tensiunile de peste strâmtoarea Taiwan reprezintă o stare de lucruri dezastruoasă și periculoasă.

„Alegerile de anul viitor reprezintă o alegere între război și pace”, a declarat Jaw Shaw-kong, un prezentator de talk-show care este candidatul la vicepreședinție al KMT. „Dacă oamenii doresc pace, prosperitate, un guvern fără corupție și stabilitate între cele două maluri ale strâmtorii, atunci votați pentru KMT.”

Acesta este departe de a fi un sentiment marginal. De fapt, sondajele sugerează că mulți taiwanezi au îndoieli cu privire la alegerea strategică a DPP de a se înarma cu armament american în loc să stabilească un dialog cu Beijingul. Timp de câteva săptămâni, Hou și Ko au încercat să cadă de acord asupra unei campanii comune cu un singur candidat la președinție, însă au eșuat, deoarece niciunul dintre ei nu a acceptat rolul secundar.

Dacă și-ar fi unit forțele, sprijinul lor combinat l-ar fi depășit pe cel al lui Lai, al cărui partid este de așteptat să piardă controlul asupra adunării naționale chiar dacă își păstrează președinția. Dacă va câștiga, se va afla la conducerea unei insule divizate și neliniștite; victoria sa se va datora atât încăpățânării adversarilor săi, cât și talentului și popularității sale.