G4Media.ro

Witkoff, trimisul lui Trump, intenţionează să viziteze Moscova, săptămâna aceasta / Se…

Sursa foto: Julia Demaree Nikhinson / AP / Profimedia

Witkoff, trimisul lui Trump, intenţionează să viziteze Moscova, săptămâna aceasta / Se va întâlni cu Putin

Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, plănuieşte o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, au declarat luni două persoane informate cu privire la planuri, potrivit Reuters, transmite News.ro.

Witkoff, care este oficial emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, a jucat un rol tot mai important în eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, care durează de trei ani. Persoanele, vorbind sub rezerva anonimatului, au confirmat un raport Bloomberg News conform căruia Witkoff ar merge la Moscova pentru discuţii cu Putin.

Una dintre surse a declarat că Witkoff este aşteptat să călătorească la Moscova în această săptămână. Trump şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu Putin şi, de la preluarea mandatului în ianuarie, a depus eforturi pentru a inversa relaţiile glaciale cu Rusia ale administraţiei anterioare Biden.

Witkoff s-a întâlnit cu Putin la Moscova luna trecută şi l-a adus înapoi pe profesorul american Marc Fogel, care fusese condamnat la 14 ani într-o închisoare rusă după ce fusese reţinut pentru că deţinea marijuana prescrisă medical.

Secretarul de stat american Marco Rubio conduce o delegaţie în Arabia Saudită pentru discuţii marţi cu oficiali ucraineni despre război.

Oficialii americani au planificat să folosească întâlnirea în parte pentru a determina dacă Ucraina este dispusă să facă concesii materiale Rusiei pentru a pune capăt războiului, au declarat doi oficiali americani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.