G4Media.ro

Wizz Air suspendă 20 de curse din vară. Sunt vizate zboruri de…

Wizz Air suspendă 20 de curse din vară. Sunt vizate zboruri de pe aeroporturile București, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și Craiova

Compania Wizz Air anunță că cel puțin 20 de rute operate spre și dinspre șase aeroporturi din România au fost suspendate și nu vor mai fi disponibile în sezonul de vară al anului 2024, relatează Boardingpass.

Potrivit datelor analizate de BoardingPass, Wizz Air ar fi decis să nu mai reia zborurile pe unele rute suspendate în urmă cu câteva săptămâni și în sezonul de vară 2024 nu va mai opera unele rute sezoniere.

Aeroporturile din țara noastră unde compania low-cost a anulat sau nu va relua unele rute deja suspendate ori sezoniere sunt: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu Mureș.

Pe lângă aceste anulări, Wizz Air a mai redus frecvența cu care operează alte câteva zeci de rute spre și dinspre aeroporturile din țara noastră.

De asemenea, unele rute din rețeaua companiei maghiare din și spre România nu vor mai fi disponibile în sezonul de iarnă 2024/5, care debutează la finele lunii octombrie 2024.

Compania low-cost Wizz Air nu a comunicat public ajustările rețelei sale de rute aeriene, iar motivele care au dus la anularea acestora sunt necunoscute.

Zborurile care vor fi anulate:

București – Praga (Cehia) / suspendată după 29 martie;

București – Preveza (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;

București – Skiathos (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;

București – Jeddah (Arabia Saudită) / suspendată după 14 aprilie;

București – Luxemburg (Luxemburg) / suspendată după 29 martie;

Cluj Napoca – Viena (Austria) / suspendată după 30 martie;

Cluj Napoca – Berlin (Germania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Cluj Napoca – Lyon (Franța) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Cluj Napoca – Antalya (Turcia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;

Cluj Napoca – Malta (Malta) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Cluj Napoca – Abu Dhabi (Emiratele Arabe) / suspendată după 29 martie;

Cluj Napoca – Birmingham (Marea Britanie) / suspendată după 27 martie

Cluj Napoca – Liverpool (Marea Britanie) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Craiova – Paris BVA (Franța) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Craiova – Dortmund (Germania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Craiova – Barcelona (Barcelona) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Craiova – Madrid (Spania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;

Iași – Santorini (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;

Timișoara – Frankfurt HHN (Germania) / suspendată după 29 martie;

Târgu Mureș – Dortmund (Germania) / suspendată după 28 martie;

Târgu Mureș – Memmingen (Germania) / suspendată după 28 martie.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ăștia sunt papagalii care se declarau gata să înlocuiască Tarom, dar care au o treime din zboruri anulate, o treime cu întârziere și o treime respectând programul. Ai mai mari șanse să o nimerești când dai cu banul, decât când cumperi un zbor la ei.