G4Media.ro

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe…

Sursa foto: DSU

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul României vor rămâne aici pe termen mediu și lung

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul țării noastre vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Organizația anunță într-un comunicat de presă că anticipează că va oferi intervenție în România pentru 200 de mii de mame și copii ucraineni, inclusiv pentru cetățenii din Ucraina care vor să rămână la noi în țară pe termen mediu și lung.

Aproape jumătate de milion de ucraineni, cei mai mulți mame cu copii, au intrat în România în ultimele trei săptămâni, de când a început războiul, potrivit datelor de la Poliția de Frontieră Română. În total, peste 3 milioane de ucraineni au fugit de război, conform ONU, se arată în comunicat.

Din intervențiile pe care le avem la punctele de frontieră, pe teritoriul Ucrainei, cât și în adăposturile pentru refugiați din România, observăm că vin tot mai mulți ucraineni la noi în țară care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state. Toți acești oameni vor avea nevoie să fie integrați. Noi, World Vision România, anticipăm că vom interveni cu un plan integrat de servicii pentru circa 200 de mii de ucraineni. Acesta va include de la alimente, produse de igienă și alte provizii de necesitate urgentă la activități socio-educaționale pentru copii, servicii de consiliere psihologică și măsuri pentru combaterea discriminării“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Din raportările pe care le avem până acum estimăm că în viitorul apropiat cam 20% dintre ucrainenii care vor ajunge în România vor rămâne la noi în țară pe teremen mediu și lung. Ne așteptăm ca tot mai mulți ucraineni cu o situație materială precară să ajungă la noi în țară, cât și în celelalte țări vecine“, a mai afirmat Mihaela Nabăr.

Pe lângă intervenția pentru ucrainenii care vor ajunge în România, World Vision estimează că va oferi suport pentru 50 de mii de ucraineni care s-au adăpostit în regiuni ale Ucrainei cu mai puține atacuri militare. Totodată, organizația internațională are în vedere să ofere suport pentru 20 de mii de ucraineni care vor ajunge în Moldova și pentru 4,500 care se vor îndrepta către Georgia.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Foarte bine. Sunt bineveniti.
    Glumind,sunt o pata de culoare frumoasa peste negrul mohorat,trist si „impermeabil” de la noi din tara.

  2. In Iasi, romanii erau minoritari, din cauza ca „refugiatii” luasera cu asalt toate institutiile, de la birt la universitate, si isi dadeau unul altuia posturile si contractele.

    • Minoritari sunteti voi, trogloditii care promovati iliberalismul. Lumea va evolua oricum, asa ca n-aveti decat sa va reintoarceti in scorburile de unde ati iesit.

  3. Asta comit soldații ruși în Ucraina.

  4. Săracii de ei, în ce țară au fugit… unde oamenii pot să voteze dar nu vor…

  5. Problema este ca stiinta a facut progrese, bat-o vina ! Astfel fiecare roman poate sa-si faca testul genetic si acolo se vede ca suntem un amestec de daci romanizati dar si de slavi. Suntem verisori cu italienii pe partea mamei si cu ucrainienii si bulgarii pe partea tatalui. Faptul ca psihopatul ala ne-a pus in fata evidentei ca suntem verisori cu ucrainienii va avea consecinte pe zeci de ani in cultura.

    • Ce zice stiinta de tine, cetetene din Stefanesti? Esti ruda cu kamala pe partea indiana sau pe partea africana?

    • Mare noroc cu dvs, propagandistii pro-sovietici, care sunteti rude cu amoeba pe partea stiintifica si cu dinozaurul, pe parte doctrinara. Si ce noroc ca sunteti sclavi, ca nu riscam sa ne inrudim cu dvs.

  6. Sunt femei si copii trollache.
    Daca risca cineva violuri sau jafuri sunt chiar refugiatii din cauza cocalarilor ca tine.

  7. si asa aveam o problema demografica , decat sa importam asiatici , mai bine asa . Pacat ca i-a adus razboiul si sufera nevinovati.

  8. Nu cred ca vor ramane nici 5% pe aici pe termen mediu sau lung.
    Se vor intoarce in Ucraina imediat ce se semneaza incetarea razboiului. Cei ajunsi prin Vest poate vor ramane acolo, dar nu in Romania.

  9. Gu noi ule !