WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane familiarizate cu aceste discuţii, scrie Reuters, transmite News.ro.
Nominalizarea lui Pete Hegseth pare să întâmpine probleme în Congres din cauza unor acuzaţii cu privire la viaţa sa personală şi profesională, iar aliaţii lui Trump cred din ce în ce mai mult că Hegseth ar putea să nu treacă de o examinare suplimentară, potrivit WSJ.
Veteran de luptă şi fost prezentator Fox News, Hegseth ar avea nevoie de un vot în Senat pentru a obţine confirmarea în funcţie. Chiar dacă republicanii au acum majoritatea în Senat, marja cu care sunt în faţa democraţilor este de doar trei voturi.
Până acum, doi candidaţi aleşi iniţial de Trump pentru funcţii de conducere au renunţat. Chad Chronister s-a retras marţi din cursa pentru conducerea Drug Enforcement Administration (DEA), la câteva săptămâni după ce fostul reprezentant Matt Gaetz a renunţat la candidatura pentru funcţia de procuror general, pe fondul unei anchete privind acuzaţii de sex cu o minoră. Ambii erau din Florida.
Ron DeSantis, care şi-a pierdut nominalizarea republicană la prezidenţiale în faţa lui Trump, a fost pe o listă anterioară de potenţiali candidaţi la funcţia de secretar al apărării, dar Trump a decis să meargă cu Hegseth, potrivit WSJ.
DeSantis a servit în Corpul General al Judecătorului Avocat al Marinei din 2004 până în 2010.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.