WWF: 40% din transporturile de lemn care ies din pădurile din Sibiu și Brașov sunt ilegale / Direcția Silvică SIbiu: ”Un procent așa de mare nu putea să treacă de noi” / Primar: ”Exclus”
WWF România anunță într-un comunicat de presă că s-a constat că 40% din transporturile de lemn care au ieșit din păduri într-o săptămână de monitorizare s-au dovedit a fi ilegale. În Sibiu, autoritățile susțin că procentul este exagerat, scrie Turnul Sfatului.
„Timp de 7 zile, am monitorizat video toate transporturile de lemn care ieşeau din pădure în diferite locaţii din judeţele Braşov şi Sibiu. Rezultatul este sumbru: peste 40% dintre transporturi sunt ilegale. Fără a avea pretenţia unei relevanţe statistice pentru a reflecta imaginea recoltărilor ilegale la nivel naţional, rezultatele sunt absolut îngrijorătoare, având în vedere faptul că toate locaţiile în care am realizat acest eşantionaj nu erau considerate până acum zone de risc în ceea ce priveşte prevalenţa exploatărilor ilegale. Pe măsură ce lemnul de foc este, ironic, tot mai scump şi greu de găsit, populaţia a decis să se descurce pe cont propriu. Din totalul transporturilor de lemn surprinse pe camere, 26% au fost transporturi de lemn de foc (camionete, atelaje) fără documente precum aviz/cod SUMAL”, anunță WWF România într-un comunicat de presă.
Directorul Direcției Silvice Sibiu, Ilie Troancă, susține că procentul de 40% de transporturi ilegale e o exagerare. El spune că în realitate ar fi vorba de 1, 2 procente.
”Să transmită informațiile la poliție, să le cerceteze. Din punctul meu de vedere, e o exagerare extraordinar de mare a unui ONG. Eu nu am avut informația asta, dumneavoastră mi-ați dat-o. Nu zic că nu se confirmă nimic, nu pot spune asta, dar e extraordinar de mare procentul de 40%. Corect e să-i dea în justiție, să facă sesizări”, spune primarul Ilie Troancă.
Conform unei hărți întocmite de WWF, pe teritoriul județului Sibiu o zonă ce acoperă comunele Sadu, Râu Sadului și Rășinari ar fi cea în care se constată masiv exploatări ilegale ale lemnului.
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan spune că procentele vehiculate de WWF România sunt exagerate. ”Nici nu pot să concep așa ceva”, spune primarul comunei Sadu, conform hărții ONG-ului, ar fi sub pericolul exploatărilor ilegale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii