G4Media.ro

Yandex N.V. anunță vânzarea tuturor activităților sale din Rusia

Facebook / Yandex

Yandex N.V. anunță vânzarea tuturor activităților sale din Rusia

Compania olandeză Yandex N.V., compania-mamă a gigantului tehnologic rus Yandex, a anunțat luni vânzarea tuturor activităților sale din Rusia către un consorțiu de investitori privați, transmite boursorama.com.

Yandex N.V. a ajuns la „un acord definitiv (…) pentru vânzarea tuturor activităților grupului Yandex în Rusia și pe anumite piețe internaționale”, a precizat compania olandeză într-un comunicat de presă.

Tranzacția are o valoare de 475 de miliarde de ruble (aproximativ 4,8 miliarde de euro la cursul de schimb actual), potrivit aceleiași surse.

Compania olandeză Yandex NV își va schimba numele și nu va mai folosi mărcile Yandex până la 31 iulie.

Supranumit „Google-ul rusesc”, Yandex este principalul motor de căutare din Rusia, dar este și un jucător dominant în domeniul serviciilor de taxi și de livrare într-o mare parte a lumii rusofone.

Cumpărătorul este fondul de investiții Consortium. Premier”, condus de directori ai Yandex în Rusia și susținut de patru investitori privați, inclusiv de fondul de investiții „Argonaut”, deținut în proporție de 100% de grupul petrolier rus Lukoil, se arată în comunicat.

„Din februarie 2022” și de la lansarea ofensivei rusești în Ucraina, „grupul Yandex și echipa noastră ne-am confruntat cu provocări excepționale”, a declarat directorul general al Yandex N.V., John Boynton, citat în comunicat.

„Credem că am găsit cea mai bună soluție posibilă pentru acționarii noștri, echipele noastre și utilizatorii noștri în aceste circumstanțe extraordinare”, a spus el.

La rândul său, grupul rus Yandex a precizat că, după tranzacție, care mai trebuie să fie aprobată de acționarii Yandex N.V. și de autoritățile de reglementare, Artiom Savinovski își va păstra funcția de director general, în timp ce echipa de conducere rusă a Yandex își va păstra „dreptul de a lua decizii cruciale”.

„Yandex va continua să își dezvolte serviciile de căutare (…), de divertisment și de educație”, precum și „tehnologiile de inteligență artificială”, a precizat acesta într-un comunicat.

În iunie 2022, la mai mult de trei luni de la începerea ofensivei împotriva Ucrainei, antreprenorul Arkadi Voloj a demisionat de la conducerea Yandex, motorul de căutare pe care l-a cofondat în 1997.

În decembrie 2022, Alexei Kudrin, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că se alătură Yandex în calitate de „consilier de dezvoltare”, la câteva zile după ce compania a anunțat o reorganizare a grupului.

Confruntat cu numeroase sancțiuni internaționale, Kremlinul încearcă să înlocuiască produsele giganților occidentali care au părăsit țara, consolidându-și în același timp controlul asupra acestui sector strategic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...