G4Media.ro

VIDEO Yasuhito Endo, cel mai selecţionat jucător al Japoniei, se retrage la…

Sursa foto: Captură video

VIDEO Yasuhito Endo, cel mai selecţionat jucător al Japoniei, se retrage la 43 de ani / „Nu m-am gândit niciodată că voi juca atât de mult timp”

Mijlocaşul japonez Yasuhito Endo şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitate, la vârsta de 43 de ani, după o carieră de 26 de ani, relatează News.ro.

„Am avut o viaţă foarte lungă şi plină de satisfacţii ca fotbalist”, a declarat Endo, care a jucat la nivel profesionist între 1998 şi 2023, într-un mesaj video.

„Nu m-am gândit niciodată că voi juca atât de mult timp”, a adăugat cel care a participat la trei Cupe Mondiale cu Japonia (2006, 2010, 2014), unde este cel mai selecţionat jucător din istorie (152 de selecţii). Campion al Japoniei cu Gamba Osaka în 2005 şi 2014, el a fost desemnat şi jucătorul asiatic al anului în 2009.

Endo a anunţat, de asemenea, că se va îndrepta spre antrenorat la Gamba Osaka, pentru care a jucat timp de două decenii.

Kozo Tashima, preşedintele Federaţiei Japoneze de Fotbal, nu pare să se îndoiască de succesul care îl aşteaptă pe acest jucător emblematic în noul său rol. „Sper că îşi va folosi experienţa şi realizările pentru a promova dezvoltarea fotbalului japonez”, a comentat Tashima.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează