YouTube interzice conturile deţinute şi operate de talibani
YouTube, divizie a grupului Alphabet, a anunţat marţi că interzice conturile deţinute sau operate de talibani, companiile americane din sectorul mediei sociale încercând să îşi clarifice regulile în privinţa grupării care a preluat puterea în Afganistan, transmite Reuters, citată de News.ro.
După ce forţele conduse de SUA şi-au retras cea mai mare parte a trupelor rămase în Afganistan luna trecută, campania talibanilor s-a accelerat pe măsură ce apărarea armatei afgane s-a redus.
Insurgenţii talibani au intrat duminică în capitala Kabul. Întoarcerea lor a stârnit temeri privind reprimarea libertăţii de exprimare şi a drepturilor omului, în special a drepturilor femeilor, şi îngrijorarea că ţara ar putea deveni din nou un punct fierbinte pentru terorismul global.
Financial Times a relatat că serviciul de mesagerie WhatsApp al Facebook a închis o linie de asistenţă pentru reclamaţii înfiinţată de talibani, după ce a preluat controlul asupra Kabulului.
Un purtător de cuvânt al WhatsApp a refuzat să comenteze acţiunea, dar a declarat că serviciul este obligat să interzică conturile care par să se prezinte ca fiind conturi oficiale ale talibanilor, ca parte a legilor privind sancţiunile SUA.
Numărul destinat plângerilor, care era o linie telefonică de urgenţă pentru ca civilii să raporteze violenţa, jafurile sau alte probleme, a fost blocat de Facebook marţi, împreună cu alte canale oficiale talibane, se arată în raport.
Facebook a anunţat luni că desemnează talibanii ca fiind un grup terorist şi că îi interzice şi conţinutul care îl susţine de pe platformele sale.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii