Zăpadă, ceaţă şi vânt puternic la munte / Salvamontiştii avertizează turiştii să nu parcurgă traseele de altitudine / Şapte persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii din Prahova avertizează turiştii să nu se aventureze pe traseele de altitudine din munţii Bucegi, Ciucaş şi Baiului în condiţiile în care pe munte sunt ceaţă şi vânt puternic, dar şi strat de zăpadă, transmite Agerpres.
„Iarna s-a instalat la munte! La altitudini de peste 1200 m, avem strat de zăpadă, ceaţă, vânt puternic, temperaturi negative şi in timpul zilei. Nu recomandăm parcurgerea traseelor turistice montane de altitudine din Bucegi, Ciucas şi Baiului”, se arată într-o informare postată, luni, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.
Conform sursei citate, turiştii sunt sfătuiţi să verifice pe https://salvamontprahova.ro/ dacă traseul pe care intenţionează să îl parcurgă este declarat închis sau deschis în sezonul de iarnă.
Un număr de şapte persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, una dintre acestea fiind transportată la spital, anunţă, luni, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit opt apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Au fost două solicitări pentru Salvamont Cluj şi câte una pentru Salvamont Arad, Mureş, Satu Mare, dar şi câte un apel pentru judeţele Caraş-Severin, Vrancea, Hunedoara.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate şapte persoane. Dintre acestea, una a fost predată serviciului SMURD pentru transport la spital. Din păcate, a fost şi o persoană găsită decedată şi preluată de către Serviciul IML. S-au primit şi 13 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.