G4Media.ro

Zborul inaugural al cursei companiei poloneze LOT pe relaţia Varşovia – Oradea…

sursa foto: Facebook / Aeroportul Oradea

Zborul inaugural al cursei companiei poloneze LOT pe relaţia Varşovia – Oradea a aterizat luni

Zborul inaugural pentru cursa companiei LOT Polish Airlines între Varşovia şi Oradea a aterizat, luni, pe Aeroportul Internaţional Oradea, transmite Agerpres.

„Astăzi, 3 iunie 2024, compania aeriană LOT Polish Airlines a inaugurat oficial conexiunea aeriană directă între oraşele Oradea şi Varşovia. Această nouă rută aeriană aduce numeroase beneficii pentru regiune, facilitând călătoriile de afaceri şi turistice către capitala Poloniei şi către alte destinaţii internaţionale, contribuind la dezvoltarea comerţului şi atragerea de investiţii. De asemenea, această conexiune va îmbunătăţi mobilitatea persoanelor din Oradea şi din zonele învecinate, din Bihor şi nu numai, oferindu-le noi oportunităţi de călătorie la nivel internaţional, în Europa, Asia şi America de Nord”, se arată în comunicatul Aeroportului Oradea.

Potrivit sursei citate, Varşovia este cel mai mare hub aerian din estul Europei, cu aproximativ 40 de zboruri către toate capitalele statelor Uniunii Europene, către Statele Unite ale Americii, Canada şi Asia.

LOT va opera patru zboruri săptămânale Oradea – Varşovia şi retur, programate în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă. Această frecvenţă regulată va permite călătorilor să îşi planifice cu uşurinţă deplasările, inclusiv conexiunile din Varşovia către alte destinaţii, indiferent dacă este vorba de călătorii de afaceri sau în scop turistic. Spre exemplu, din Oradea se poate ajunge, cu escală în Varşovia, la Roma în patru ore şi jumătate, la Berlin şi Munchen în cinci ore sau mai puţin şi la Paris în doar şase ore, precizează comunicatul menţionat.

Pasagerii care au sosit cu zborul LO657 au avut parte de o primire specială în Oradea, într-un cadru festiv şi plin de surprize. La aterizare, au fost întâmpinaţi cu tradiţionalul salut cu tunurile de apă, marcând astfel acest moment deosebit. Ulterior, pasagerii care s-au îmbarcat pe zborul LO658 către Varşovia au fost întâmpinaţi cu dulciuri personalizate şi şampanie, pentru a completa amintirea plăcută a experienţei oferite.

Evenimentul de inaugurare organizat pe Aeroportul Oradea a fost marcat de prezenţa orchestrei Filarmonicii de Stat Oradea, care a interpretat compoziţii ale celebrului compozitor polonez Frederic Chopin, aducând astfel un omagiu legăturii culturale dintre România şi Polonia.

Contractul dintre Consiliul Judeţean Bihor şi LOT a fost semnat la începutul lunii aprilie, pe o perioadă de patru ani.

Compania Aeriană Naţională a Poloniei va opera zboruri cu eronave de tip Embraer E 70 (76 de locuri), E 75 (82 sau 86 de locuri), E 90 (106 locuri) şi E 95 (112 sau 118 locuri).

Preţurile biletelor vor fi stabilite de compania poloneză, iar operarea rutei va fi compensată financiar de Consiliul Judeţean Bihor, după un model de calcul stabilit în caietul de sarcini.

Compensaţia se va plăti trimestrial şi va acoperi doar cheltuielile de operare efectivă a serviciilor aeriene şi cheltuielile aferente operaţiunilor pe aeroporturile din Oradea şi Varşovia. În condiţiile în care zborurile vor fi operate în regim profitabil, cofinanţarea Consiliului Judeţean Bihor va fi redusă.

Recent, Aeroportul Oradea a fost extins cu un nou terminal, care a fost inaugurat în luna mai. În cadrul proiectului „Extinderea şi eficientizarea terminalului de pasageri nr.1 al Aeroportului Oradea” suprafaţa terminalului a fost extinsă la 12.500 de metri pătraţi, capacitatea de deservire a aeroportului a fost dublată, ajungând la 800 de pasageri pe oră, fiind introduse sisteme digitalizate pentru a facilita procesarea pasagerilor şi a bagajelor lor. De asemenea, s-a implementat un sistem inteligent de management al clădirii şi s-a extins platforma de parcare la 320 de locuri de parcare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...