G4Media.ro

Zborul MH370: Malaezia a acceptat reluarea căutărilor aeronavei dispărute misterios în urmă…

Sursa foto: Rob Griffith / AP / Profimedia

Zborul MH370: Malaezia a acceptat reluarea căutărilor aeronavei dispărute misterios în urmă cu peste zece ani

Guvernul malaezian a aprobat reluarea căutărilor pentru a încerca recuperarea avionului companiei Malaysia Airlines dispărut misterios acum peste 10 ani, în martie 2014, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.

„Propunerea unei operaţiuni de căutare de către (societatea americană de explorări) Ocean Infinity este solidă şi merită examinată”, a declarat presei ministrul malaezian al transporturilor, Anthony Loke.

Cursa MH370 a dispărut de pe ecranele radarelor la data de 8 martie 2014, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Kuala Lumpur, cu 239 de oameni la bord. Deşi destinaţia zborului era Beijing, datele înregistrate de radare şi de sateliţi au arătat că aeronava a deviat de la traseul de zbor. Investigatorii sunt de părere că avionul, o aeronavă Boeing 777, s-a prăbuşit undeva în sudul îndepărtat al Oceanului Indian.

O altă serie de căutări subacvatice private, lansată tot de Ocean Infinity, cu ajutorul dronelor submarine s-au încheiat în mai 2018 fără a fi găsită vreo urmă a aeronavei. Căutările anterioare, desfăşurate pe o suprafaţă de 120.000 km2 în sudul Oceanului Indian, în largul Australiei, pe baza analizei traiectoriei posibile a aparatului, au fost suspendate în ianuarie 2017, după ce, la fel, nu au scos la iveală nicio urmă a aeronavei.

Ocean Infinity va primi 70 de milioane de dolari – aceeaşi sumă anunţată şi data trecută – dacă va reuşi să găsească rămăşiţe „substanţiale”, a menţionat Loke într-o conferinţă de presă.

La bordul avionului dispărut se aflau şi peste 150 de pasageri chinezi, ale căror rude cer despăgubiri, de la Malaysia Airlines, Boeing, Rolls-Royce, care a produs motoarele aeronavei, şi de la grupul de asigurare Allianz, între alţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.