G4Media.ro

Zece asistenți medicali de la Spitalul Judeţean Bistrița Năsăud, confirmaţi cu COVID-19.…

Sursa foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Bistrita

Zece asistenți medicali de la Spitalul Judeţean Bistrița Năsăud, confirmaţi cu COVID-19. Focarul a apărut la Secţia de neurologie, unde personalul nu ar fi respectat regulile de protecție

Zece angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, toţi asistenţi medicali, au fost confirmaţi cu COVID-19 în ultimele zile, cei mai mulţi dintre aceştia lucrând în cadrul Secţiei de neurologie, unde a fost a dispusă şi o anchetă administrativă, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul spitalului, Gabriel Lazany, citat de Agerpres.

Cele mai recente cazuri de COVID-19, în număr de opt, au fost confirmate în cursul zilei de marţi, iar conducerea spitalului a dispus ca, pe perioada anchetei, să fie suspendaţi din funcţie medicul şef de la Secţia de neurologie şi asistentul şef.

„Săptămâna trecută am avut un asistent medical simptomatic pe care l-am testat şi care lucra la CT. În urma anchetei, am testat contacţii lui. Primul contact care a fost testat este partenera lui, care este asistentă medicală la Secţia de neurologie. Am testat-o şi s-a constatat că şi ea este pozitivă, drept urmare ne-am dus mai departe cu testările la personalul din cadrul Secţiei de neurologie şi ieri (marţi – n.r.) am depistat pozitive opt asistente medicale – din Secţia de Neurologie şi o asistentă medicală de la ATI. Pe lângă ancheta epidemiologică, am început şi o anchetă administrativă, pentru că se pare că relaxarea nu este doar în rândul populaţiei, ci şi în rândul personalului medical. Prima măsură pe care am luat-o în această dimineaţă a fost suspendarea din funcţie a medicului şef de secţie şi a asistentului şef, la Secţia de Neurologie, pe perioada desfăşurării anchetei”, a declarat Lazany.

El a precizat că, din primele discuţii purtate cu angajaţii de la Neurologie, se pare că aceştia aveau obiceiul să servească împreună masa de prânz, fără a-şi lua nicio măsură de protecţie.

Managerul spitalului a dispus ca atât personalul medical, cât şi cei 50 de pacienţi internaţi pe etajul unde funcţionează Secţia de neurologie (25 la Cardiologie, 23 la Neurologie şi doi la Oftalmologie) să fie testaţi pentru COVID-19, iar spaţiile să fie dezinfectate.

Tot la nivelul Secţiei de neurologie s-a înregistrat un incident în cursul zilei de duminică, când unul dintre preoţii spitalului a intrat în secţie cu un aparţinător al unui pacient, folosindu-se de liftul pentru personal şi ignorând regulile privind carantina, motiv pentru care preotul este acum cercetat disciplinar.

Am primit o sesizare din partea unui medic, tot la Secţia de neurologie, că preotul, însoţit de un aparţinător al unui pacient, a urcat pe secţie ca să îi facă… ceva. Pacientul nu era terminal, deci nu avea neapărată nevoie de asistenţă religioasă. Mai mult decât atât, pe partea aceasta, a preoţilor, am prevăzut măsuri speciale, şi ei trebuie să le respecte. Este motivul pentru care am cerut Serviciului de resurse umane să deschidă o anchetă disciplinară prin intermediul Comisiei de disciplină”, a explicat managerul SJU Bistriţa.

În prezent, la SJU Bistriţa sunt internaţi 83 de pacienţi cu COVID-19, dintre care şase la Terapie Intensivă, numărul urmând să crească după internarea, în cursul zilei de miercuri, a asistenţilor medicali depistaţi pozitivi.

Sursa foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Bistrita

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. inconstientii , terase , weekenduri , hai baeti unde sunteti?

  2. preot angajat la spital , spune multe despre nivelul nostru!

  3. Tătaru stie?Ce fel de restricții le impune acestor indivizi care,înainte de a fi personal medical sunt cetățeni și,ar trebui să respecte ca toți ceilalți acele ordine comune de ministrii,de toată jena!!!Sau și ăștia au regim preferențial ca Rareș Bogdan,Orban,Turcan,Popescu,și ceilalți participanți ai chefurilor din „guvernul meu”?sau din „parlamentul meu?”Se autosesizeaza cineva că atenteaza la siguranta cetatenilor???

    • „Rareș Bogdan,Orban,Turcan,Popescu”
      Sunt mici pitici pe langa Alinuta Puscas. Dansa pozitiva a stat doar 4 zile la arest si ieri a plecat acasa. Imposibil dupa legea din Romania, chiar si azi cand s-a publicat noua regula cu minim 10 zile asimptomatici.
      Colegul ei Andrei Stafanescu nu are aceleasi relatii si zace in arest, asimptomatic ca si Alinuta.
      Doctorii, care in mod ciudat inca n-au dosar penal, au motivat ieri ca „s-a infectat cu 12 zile in urma”. De unde stiau ei asa exact data si de ce nu era in arest de atunci?

  4. Caz real la spitalul de urgenta Hunedoara: unele asistente nu poata masca si nu se spala pe maini cu sapun inainte si dupa contactul cu un pacient pentru ca ele „nu cred ca exista coronavirus sau daca exista e o inventie de laborator de care nu te protejezi doar cu apa si sapun”!