G4Media.ro

Zece containere cu 200 de tone de deșeuri din Germania au fost…

Sursa foto: Poliția de frontieră

Zece containere cu 200 de tone de deșeuri din Germania au fost descoperite în Portul Constanța și vor fi returnate expeditorului

Zece containere cu 200 de tone de deșeuri din Germania au fost descoperite de Garda de Coastă în Portul Constanța și vor fi returnate expeditorului, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

„În data de 07.05.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, de către polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a unui reprezentant al Agenției FRONTEX, au descoperit 10 containere sosite din Germania, pentru o firmă de pe raza judeţului Prahova care efectua activități de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 200 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor”, se arată în comunicat.

Citește și

De ce e România inundată de deșeuri aduse ilegal din străinătate? Una din explicații: China a interzis importul de deșeuri plastice

Sursa foto: Poliția de frontieră

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Returnarea deșeurilor este un act firesc, dar este prea PUTIN dacă nu se sanționează și destinatarul. Această abordare se aseamnă cu ”iertarea” evazioniștilor.

    • Credeam ca doar mie mi s-a parut ca uniformele celor prezenti semanau izbitor cu cele ale muncitorilor fabricii de ciment….destinatarul final….

  2. Treaba asta se întâmplă de 30 de ani. Acum se pare că încep să se ia măsuri. Cât timp portul constanța a fost fieful fmmpsd mafia a încasat bani frumoși iar aceste fapte au fost musamalizate cu acordul funcționarilor publici care lucrau acolo și aveau obligația să împiedice astfel de fapte.

  3. Daca acum abia descopera gunoiul voi va dati seama ce alte chestii ilegale au intrat in UE pe aici … sute de tone de cocaina … de ce credeti ca Mazare and company au avut atata putere …

  4. e ca la droguri. Se prinde 1 din 100. bine si atat. macar atat. asteptam pedepse foarte dure pentru importator -> exportator

  5. specialistii spun ca se pot recupera si recicla f multe materiale chiar metale pretioase

    • A, da, sigur, Romania mare specialista in recuperare, ordine si curatenie. Firma aia din Patria Hotilor este sigur celebra pentru tehnologiile ei. Ce sa mai spun de azbest care este interzis de zeci de ani in Vest si cand trec la eliminarea lui umbla in costume de protectie mai ceva ca pentru Corona. Tineti-ma la curent cand pleaca deseurile din Romania, sa ma bucur si eu deplin de aceasta stire, ;). Adica, nu cred pana nu ”vad” cu ochii mei. Germania este si ea plina de coruptii lor, poate veniti de la noi. Schade!

  6. @ Ada – a scapa tara de o belea nu este coruptie ci invers Coruptia e la noi ca am acceptat sa primim

  7. DE CE SA NU PRIMIM DOAR CU ASA CONDUCATORI CARE PENTRU NISTE COMISIOANE GRASE PNLEPRELE SISABOTORII ROMANIEI INCHID OCHII.SAU PSD ESTE DE VINA.ALO DNA SE AUDE?