G4Media.ro

Zece ediții de Electric Castle: Artiști care au participat la prima ediție…

Sursa foto: G4Media.ro

Zece ediții de Electric Castle: Artiști care au participat la prima ediție și revin pe scenă la aniversare

Mai este mai puțin de o lună înainte de Electric Castle, festivalul ce a ajuns la o ediție aniversară. Sunt 10 ediții cu sute de artiști ce au susținut show-uri pe scenele de la castel, iar câțiva dintre ei vor trăi vara aceasta un moment special: sunt cei care au fost pe scenă la prima ediție și revin și după unsprezece ani. Patru artiști români se regăsesc pe această listă, anunță organizatorii.

Robin and The Backstabbers și un prim show în mijlocul furtunii

Sursa foto: organizatori Electric Castle

Rock-ul a avut, de la început, un loc de cinste pe scenele Electric Castle, iar Robin and The Backstabbers, una dintre cele mai importante trupe de rock alternativ din România, nu avea cum să lipsească de pe afișul primei editii.

Amintirea concertului lor din 2013 e legată puternic de condițiile meteo: „Țin minte că se apropia furtuna în timp ce cântam — trăznea și fulgera și mă gândeam ce potrivit e asta pentru un festival care se numește Electric Castle. A trăznit atunci de uite ce bine s-au încărcat bateriile festivalului. Și se tot încarcă.”, spune Andrei Robin Poca, liderul trupei.

Robin mai spune că a văzut clar, de la început, potențialul Electric Castle: „E un exemplu bun de instant classic. O bucurie, o mândrie. Pentru concertul de atunci am învățat special Timebomb al lui Beck, și, ce să vezi, exact asta se pornea atunci.” Robin and The Backstabbers cântă duminică, 21 iulie, dar legenda spune că, la fel cum poți simți prezența festivalului pe tot parcursul anului, piesele lor se aud în jurul castelului din 2013 încoace.

Șuie Paparude: Veteranii de la prima ediție

Suie Paparude
Sursa foto: organizatori Electric Castle

În 2013, Șuie Paparude erau deja un nume uriaș în scena românească de muzică electronică. Dar chiar și pentru o trupă cu atât de multă experiență, primul Electric Castle a fost ceva special. Michi spune că „a existat o emoție specială la prima ediție, era un alt aer. Am rămas plăcut impresionați de tot ce s-a întâmplat. Locul, în primul rând, e foarte special, e o altă dimensiune la castel. Apoi, publicul a fost mai aparte pentru că a venit special pentru noi, știau programul pe dinafară. A fost o ediție de care ne amintim mult și în prezent.”

Evoluția festivalului a însemnat și o diversificare mai mare a genurilor muzicale. De la an la an au apărut artiști care au surprins în line-up, iar Michi, se declară încântat de ofertă: „Cred că Electric Castle a reușit cu brio să-și mențină identitatea în timp, nu a rămas ancorat în niște rețete, a adus mereu trupe considerate cool doar de o mică parte din public. Numai oamenii curajoși și care au ceva de zis fac așa ceva.”

Șuie Paparude cântă, din nou, la Electric Castle în 21 iulie.

DJ Sauce – artistul care a pus muzică la fiecare ediție Electric Castle

DJ Sauce e un artist de-al casei, sau mai bine zis de-al castelului. Pe lângă faptul că face parte din lista artiștilor care au pus muzică la prima ediție a festivalului, DJ-ul din Târgu Mureș se poate lăuda cu faptul că nu a lipsit de la nici o ediție. Își amintește că, acum 11 ani, când a primit invitația la eveniment, era o perioadă în care nu mai erau festivaluri mari în România, dar a simțit de la început potențialul evenimentului: „Eram convins că va continua să crească pentru că, de la bun început, s-a pus mare accent pe organizare pentru a oferi publicului o experiență la cel mai mare nivel.”

Sauce a debutat la EC cu un set back-to-back împreună cu timișoreanul K-lu, în fața unui public „în temă cu ce se întâmpla și cu artiștii din line-up”. La a doua ediție punea deja muzică pe scena principală, cu Deliric, pe post de MC. Apoi s-a întors în echipa națională de funk și hip-hop și a continuat seria de back-to-back cu K-lu până în 2018, când au avut și cel mai fain show de la EC. La ediția aniversară îl poți vedea pe DJ Sauce în trei zile diferite. Începe show-ul joi, la Hideout, apoi sâmbătă cu Azteca și duminică la Drip Stage, pentru un set de trap.

De la Shiver, băiatul care pune EDM la EC, la Alex Super Beats, supereroul din Bonțida

Alex Super Beats
Sursa foto: organizatori Electric Castle

Deși venea din zona techno, primul set al lui DJ Shiver a fost EDM, „pentru că cineva trebuia să pună și genul ăsta de muzică la prima ediție”. A sărit atât de mult în timpul set-ului altui artist ca a ajuns la spital, însă a revenit pentru că nu voia să rateze evenimentul. În ultima noapte de festival, când a pus el muzică, era atât de entuziasmat încât i-a trecut toată durerea. „La opt dimineața a venit un om din echipa de pază să mă roage să opresc muzica pentru că începe slujba la biserică. Eram în al nouălea cer, mai erau destul de mulți oameni în public, și mă gândeam că am muncit zece ani de zile să ajung aici. A fost una dintre cele mai frumoase dimineți din viața mea”.

Îmbrăcat într-un costum de supererou, inclusiv cu pelerină și umeri căptușiți, Shiver s-a transformat în Alex Super Beats, omul care vine să salveze ziua cu selecția lui de piese. De-a lungul anilor a primit și mesaje de la oameni care s-au cunoscut în timpul seturilor lui. A fost și DJ la nunțile fanilor Electric Castle care l-au descoperit la festival.

Pe lângă oportunitățile de carieră oferite de Electric Castle, Alex e recunoscător faptului că la festival a reușit să-și dezvolte și preferințele muzicale: „Nu știam ce înseamnă Florence and The Machine sau Sigur Ros, nu știam ce reprezintă cultura muzicii, de fapt, și festivalul a dat tonul în România la evenimente care prezintă mai multe stiluri muzicale”.

Alex Super Beats aterizează și anul acesta la Bonțida cu un set supranatural în ultima zi de festival, duminică, 21 iulie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează