G4Media.ro

Zece experți ai OMS vor merge în ianuarie în Wuhan, unde a…

sursa foto: South China Morning Post

Zece experți ai OMS vor merge în ianuarie în Wuhan, unde a izbucnit epidemia, în căutarea originii virusului SARS-CoV-2

Echipa internaţională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii însărcinată cu anchetarea originii virusului care a provocat pandemia va merge în regiunea chineză din Wuhan, unde a izbucnit epidemia, fără a fi „supervizată” de Beijing, a asigurat vineri un responsabil al agenţiei, scrie AFP.

Săptămâna aceasta, OMS a indicat faptul că această misiune internaţională va merge în China în ianuarie, fără a da mai multe detalii despre locurile pe care le vor vizita, nici despre data sosirii lor.

„Echipa va merge la Wuhan, este obiectivul misiunii”, a declarat responsabilul situaţiilor de urgenţă sanitară de la OMS, Michael Ryan, în conferinţă de presă. „Încă nu avem o dată de plecare căci organizăm logistica privind vizele şi zborurile, dar ne aşteptăm ca echipa să plece în prima săptămână din ianuarie”, a precizat el.

El a mai spus că experţii vor fi plasaţi în carantină la sosire şi vor trece prin Beijing, din „curtoazie” pentru China.

„Dar obiectivul aceste misiuni este de a merge unde au fost depistate primele cazuri la oameni”, a insistat el.

Oamenii de ştiinţă cred în general că gazda originală a virusului este un liliac, dar nu se cunoaşte animalul intermediar care a permis contaminarea umană.

Misiunea OMS este compusă din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în domeniile lor de competenţă şi are ca misiune să urmărească originile virusului şi să afle cum s-a transmis la om.

„Echipa este una a OMS, de experţi internaţionali de renume. Vom colabora cu colegii noştri chinezi, iar ei nu-i vor superviza pe colegii noştri”, a răspuns Ryan.

Statele Unite – ţara cea mai îndoliată de pandemie cu peste 310.000 de morţi – au acuzat public Beijingul că a ascuns lucruri şi că OMS ascultă de voinţa autorităţilor chineze.

Sursa: News.ro

Sursa foto: South China Morning Post

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Dupa 1 an ??? Sa ia si niste arheologi cu ei.

    • Arheologii ce sa faca, sa sape la temelia celui mai bine aparat laborator militar de microbiologie din lume ? Mai bine sa ia cu ei niste criminalisti, care sa cerceteze circumstantele disparitiei d-soarei biolog Ti-o-Mping, cea care a disparut inclusiv de pe site-ul institutiei…
      PS. Oops! Am spus d-soara biolog? Am gresit. Dansa e, adica ”era” maritata cu un comerciant din piata de peste din Wuhan…

    • Arheologii ce sa faca, sa sape la temelia celui mai bine aparat laborator militar de microbiologie din lume ? Mai bine sa ia cu ei niste criminalisti, care sa cerceteze circumstantele disparitiei d-soarei biolog Ti-o-Mping, cea care a disparut inclusiv de pe site-ul institutiei…
      PS. Oops! Am spus d-soara biolog? Am gresit. Dansa e, adica ”era” maritata cu un comerciant din piata de peste din Wuhan…Se presupune ca asa a ajuns Covidut 19 in galantarele pline cu peste…

  2. Să vă luați mâncare de-acasă.
    Nu uitați de cruce, țăpuși de lemn și aghiasmă.

  3. China a pierdut deja discutia.

    Complotistica functioneaza intr-un mod in care orice efort de dezmintire este privit de „dreptcredinciosi” ca o dovada suplimentara ca ceva-ceva exista. Cel mai eficient e sa limitezi vocea incomozilor (vezi Current TV, vezi Assange.) si sa naimesti laudaci la Europa „Libera”.

    Cei mai devotati laudaci sunt cei antrenati pe Variable Interval: cateva luni ii salariezi, apoi ii trimiti cativa ani sa faca foamea pe la organizatii independente ca g4 sau WHO, apoi iar ii angajezi etc.

    Cei mai devotati „dreptcredinciosi” sunt, tot asa, pe Variable Interval. O data le spui ca China e nevinovata, peste trei ore ca trebuie sa anchetam China, apoi iar devine nevinovata etc. Dreptcredinciosii extrag doar partea care le prieste.

    „Adevarul” e ce spune ala care striga mai tare.

    • Ii doare la bas pe chinezi. De-aia nu mănâncă ei liliac prăjit.

  4. Virusul a fost creat într-un laborator în China, e evident

  5. Dupa atata timp, poate gasesc un bloc de locuinte in locul pietei.

  6. Pleacă 10 și se întorc 3. Toți cu o părere mai buna decât înainte să viziteze marele tărâm fermecat numit China. Glumim, evident

  7. Da, da….. dupa 1 an toti cei dispusi sa vorbeasca sunt morti sau in inchisoare.
    Vacanta placuta in China …. plecati boi si o sa va intoarceti tot asa!