
Zece morți, dintre care trei copii, în incendiul unei case din Pennsylvania/ Unul dintre pompierii chemați să stingă incendiul a descoperit că victimele sunt familia sa
În total, zece persoane, dintre care trei copii, au murit vineri în incendiul unei case în Pennsylvania, în estul Statelor Unite, a anunţat poliţia într-un comunicat, citat de AFP, transmite Agerpres.
Echipele de salvare au intervenit vineri dimineaţă foarte devreme într-o casă din Nescopeck, un orăşel din estul statului, iar „10 victime”, dintre care „trei minori”, au fost „găsite moarte în clădire”, a indicat poliţia din Pennsylvania în comunicat.
Trei adulţi au reuşit să iasă teferi din incendiu, a adăugat poliţia care nu a oferit nicio explicaţie cu privire la cauzele incendiului care a distrus complet casa.
Imagini din presa americană arată ruinele unei clădiri complet distruse de flăcări, pereţii carbonizaţi.
Cei trei copii, doi băieţi şi o fată, aveau cinci, şase şi şapte ani. Vârstele celorlalte şapte victime sunt între 19 şi 79 de ani.
Harold Baker, un pompier Nescopeck chemat peste noapte la locul incendiului, şi-a pierdut doi dintre copii şi cunoştea în total opt din cele zece victime, a declarat el pentru New York Times.
La începutul anului, două incendii teribile au marcat nord-estul Statelor Unite: 17 persoane, dintre care opt copii, au murit pe 9 ianuarie într-o clădire din cartierul Bronx, la New York.
Cu cinci zile mai devreme, opt copii şi patru adulţi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu într-un cartier de locuinţe sociale din centrul Philadelphiei, cel mai mare oraş din Pennsylvania, reaminteşte AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu