Zece morți în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni pe o șosea în Malaezia
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi pe o şosea din statul Selangor, în centrul Malaeziei, provocând moartea celor opt persoane aflate la bord şi a două persoane aflate la sol, a declarat şeful poliţiei locale, relatează AFP conform Agerpres.
„Până acum pot spune că cel puţin 10 persoane au murit în accidentul aviatic. Două (persoane), una aflată într-o maşină şi cealaltă pe o motocicletă, au murit în accident, la fel şi cele opt persoane aflate la bordul avionului”, a declarat Mohamad Iqbal Ibrahim.
Autoritatea Aeronautică Civilă din Malaezia a declarat într-un comunicat că la bordul avionului se aflau şase pasageri şi doi membri ai echipajului, fără a confirma moartea acestora.
Johari Harun, membru al Adunării de Stat din Pahang (centru), se numără printre pasagerii avionului, potrivit poliţiei.
Accidentul s-a produs în apropierea oraşului Elmina situat în suburbia Shah Alam, capitala statului Selangor.
Avionul decolase de pe insula Langkawi, din nordul ţării, şi se îndrepta către aeroportul Sultan Abdul Aziz Shah, la vest de capitala Kuala Lumpur, a declarat şeful autorităţii aeronautice civile, Norazman Mahmud.
„Nu a fost primit niciun apel de ajutor”, a spus el, precizând că urmează să fie deschisă o anchetă.
Ministrul Transporturilor, Anthony Loke, a declarat că avionul primise autorizaţia să aterizeze, dar „şi-a schimbat cursul la dreapta pistei de aterizare”.
Loke a adăugat că principalul obiectiv al anchetatorilor este găsirea cutiei negre a avionului. „În acest moment, nu putem spune care este cauza accidentului deoarece investigaţiile sunt în desfăşurare”, a spus el într-o conferinţă de presă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank