G4Media.ro

Zece orașe din lume unde numărul milionarilor a crescut în pofida preocupărilor…

Zece orașe din lume unde numărul milionarilor a crescut în pofida preocupărilor legate de recesiune și a schimbărilor de pe piața financiară

În pofida preocupărilor legate de recesiune şi de turbulenţele pieţei financiare, bogăţia creşte în unele părţi ale lumii şi uneori, în mod semnificativ, potrivit unui nou raport al companiei de consultanţă pentru migraţia investiţiilor Henley & Partners, citat de CNBC, transmite News.ro.

Oraşul Hangzhou din China se află în fruntea listei care include oraşele unde numărul milionarilor înregistrează cu cea mai rapidă creştere.

Raportul a constatat că, între 2012 şi 2022, numărul persoanelor care locuiesc acolo şi care deţin active investibile în valoare de peste 1 milion de dolari a crescut cu 105%.

La sfârşitul anului trecut, 30.400 de persoane care locuiesc acolo se încadrau în această categorie. Dintre aceştia, 98 erau aşa-numiţi centimilionari, care deţineau active în valoare de peste 100 de milioane de dolari, iar 12 erau miliardari.

Încă două oraşe chineze, Shenzhen şi Guangzhou sunt, de asemenea, în top 10, ocupând locul trei şi, respectiv, şapte.

Numărul de ultrabogaţi din Shenzhen a crescut cu 98% între 2012 şi 2022, în timp ce Guangzhou a consemnat o creştere de 86%.

Alături de China, SUA domină top 10 cu trei oraşe. În cazul SUA, totuşi, toate cele trei oraşe sunt, de asemenea, în primele cinci poziţii.

Austin, capitala statului Texas, a ocupat locul doi, deoarece populaţia milionarilor a crescut cu 102% între 2012 şi 2022, în timp ce West Palm Beach din Florida s-a clasat pe locul patru, cu o creştere de 90%, urmat de Scottsdale din Arizona, cu o creştere de 88%.

Andrew Amoils, director pentru cercetare la firma de informaţii despre averi New World Wealth, care a lucrat la raport împreună cu Henley & Partners, leagă aceste creşteri puternice de diverşi factori.

Austin a beneficiat de sectorul tehnologic, deoarece multe companii importante şi-au mutat operaţiunile acolo în ultimii ani, a subliniat Amoils într-o notă publicată alături de raport.

Între timp, Scottsdale este atractiv pentru antreprenorii din domeniul tehnologiei şi pensionari datorită ”numărului în munca de acasă.

Trebuie observat faptul că niciun oraş european nu este în top 10.

”Dominanţa SUA asupra sectorului tehnologic global a jucat probabil un rol în lupta cu oraşele europene. De asemenea, ascensiunea Asiei a afectat probabil Europa mai mult decât SUA”, a declarat Amoils pentru CNBC Make It.

Acolo unde bogăţia scade

Pe de altă parte, numărul de oameni bogaţi din unele oraşe a scăzut semnificativ în ultimul deceniu. Capitala Rusiei, Moscova, a înregistrat cea mai mare scădere de 44%, iar Sankt Petersburg a remarcat a treia cea mai mare scădere, de 38%.

Acest lucru nu este surprinzător, din cauza consecinţelor războiului în desfăşurare al Rusiei cu Ucraina.

Dar nu toate ţările unde a avut loc o scădere a populaţiei ultrabogate au motive atât de evidente. Printre acestea se numără Johannesburg din Africa de Sud, care a avut cu 40% mai puţini milionari în 2022 decât în 2012, Hong Kong, care a înregistrat o scădere de 27% şi Londra, unde populaţia ultrabogată a scăzut cu 15%.

Toate aceste trei oraşe sunt printre cele 10 oraşe cu cele mai mari scăderi.

Schimbările din peisajul politic, cum ar fi Brexit-ul pentru Regatul Unit, şi tensiunile geopolitice ar putea fi printre posibilii factori ai declinului.

Cele mai bogate oraşe din lume

Totuşi, Hong Kong a revenit într-un clasament separat al celor mai bogate 10 oraşe din lume. Cu un total de 129.500 de persoane cu active investibile de peste 1 milion de dolari, inclusiv 290 de centimilionari şi 32 de miliardari, oraşul este al şaptelea cel mai bogat la nivel global.

Hong Kong este unul dintre doar două oraşe nou intrate pe această listă, în comparaţie cu cel mai recent raport al Henley & Partners despre cele mai bogate oraşe din lume, care a fost publicat în septembrie.

Primele şase oraşe au rămas aceleaşi de atunci, New Yorkul luând conducerea, urmat de Tokyo, în Japonia, Bay Area, care include San Francisco şi Silicon Valley, Londra în Regatul Unit, Singapore şi Los Angeles.

S-a descoperit că 340.000 de newyorkezi au active investibile în valoare de cel puţin 1 milion de dolari, 724 dintre ei fiind centimilionari şi 58 dintre ei miliardari.

Chicago, Illinois, şi Houston, Texas, care s-au clasat pe locul şapte şi, respectiv, opt anul trecut, nu mai sunt în top 10.

Declinul numărului persoanelor ultrabogate din Chicago a devenit un model în ultimii ani, spune Amoils, adăugând că mai multe mari afaceri au părăsit şi ele oraşul.

Numărul persoanelor cu averi nete mari din Huston a scăzut în principal din cauza scăderii preţului petrolului. Când am făcut [ultimul] set de statistici, în iunie 2022, [preţul] petrolului era de peste 120 USD, în timp ce acum este în jur de 80 USD. Rata de creştere a numărului acestora pe 10 ani în Houston este încă foarte sănătoasă, de +65%”, a spus Amoils.

În locul Houston, capitala Chinei Beijing este acum pe locul opt, urmat de Shanghai.

Anterior, aceste oraşese aflau pe locurile nouă şi zece, dar un nou participant în top 10 completează, de asemenea, lista: Sydney din Australia.

Acestea sunt cele 10 oraşe care au înregistrat cele mai mari creşteri ale numărului persoanelor ultrabogate între 2012 şi 2022, potrivit raportului Henley & Partners: 1. Hangzhou, China (105%), 2. Austin, SUA (102%), 3. Shenzhen, China (98%), 4. West Palm Beach, SUA (90%), 5. Scottsdale, SUA (88%), 6. Bengaluru, India (88%), 7. Guangzhou, China (86%), 8. Sharjah, Emiratele Arabe Unite (84%), 9. Ho Chi Minh City, Vietnam (82%), 10. Hyderabad, India (78%).

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...