Zeci de cărţi ruseşti rare din secolul al XIX-lea, furate din biblioteca Universităţii din Varşovia/ Directoarea a fost demisă
Zeci de cărţi ruseşti rare din secolul al XIX-lea au fost furate din biblioteca Universităţii din Varşovia, iar directoarea, Anna Wolodko, a fost demisă, a anunţat marţi universitatea, trasmite News.ro.
Aceste „decizii de personal” sunt legate de „furtul a câteva zeci de obiecte” din bibliotecă, a precizat universitatea într-un comunicat.
„Unul dintre cititori a lăsat coperţi goale şi copii în locul publicaţiilor originale”, a declarat Anna Wolodko, directoarea bibliotecii care a fost demisă, într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare, adăugând că aproximativ 80 de cărţi au fost furate.
„Suspectăm că furturile au fost efectuate la comandă. Toate publicaţiile furate sunt în limba rusă”, a adăugat Wolodko, subliniind că este vorba de „ediţii ruseşti din secolul al XIX-lea”.
„Aceste tipuri de lucrări sunt incluse în ofertele caselor de licitaţii şi ale anticariatelor care operează pe piaţa rusă”, a precizat ea, adăugând că valoarea obiectelor furate este „foarte greu” de estimat.
Ea a mai spus că biblioteca a raportat furtul la poliţie şi a luat „toate măsurile necesare” pentru a se asigura că furtul poate fi investigat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu