G4Media.ro

Zeci de coloniști israelieni au incendiat case și mașini într-un sat de…

Sursa foto: Pexels

Zeci de coloniști israelieni au incendiat case și mașini într-un sat de palestinieni din Cisiordania. Un om a murit. Reacția SUA

Zeci de coloniști israelieni au incendiat case și mașini într-un sat din Cisiordania ocupată, iar Ministerul palestinian al Sănătății a declarat că cel puțin o persoană a fost ucisă, transmite BBC.

Coloniștii – unii dintre ei purtând măști – au aruncat cu pietre și cocteiluri Molotov în timp ce atacau satul Jit, în apropiere de orașul Nablus, joi seara, au declarat Forțele de apărare israeliene (IDF). Ministerul palestinian al Sănătății a declarat că un locuitor al satului, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost ucis, iar o altă persoană a fost grav rănită în piept.

IDF a declarat că examinează informațiile privind decesul. Liderii politici israelieni au condamnat atacul, promițând pedepsirea autorilor. Un cetățean israelian a fost reținut în Jit, au declarat forțele de apărare israeliene. Pe rețelele sociale au apărut imagini care ar arăta case și vehicule incendiate în Jit joi seara. Coloane de fum erau vizibile, ridicându-se deasupra satului.

„Cei responsabili vor fi prinși și urmăriți penal”

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „cei responsabili pentru orice act criminal vor fi prinși și urmăriți penal”. Președintele israelian Isaac Herzog a scris într-o postare pe X: „Aceasta este o minoritate extremă care dăunează comunității de coloniști care respectă legea și așezarea în ansamblu și în numele și statutul Israelului în lume în timpul unei perioade deosebit de sensibile și dificile”.

„Oficialii din organele de ordine publică trebuie să acționeze imediat” pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției, a adăugat Herzog. Într-un comunicat, IDF a afirmat că forțele sale au fost desfășurate în sat „în câteva minute” de la primirea informărilor despre violențe, trăgând cu armele în aer pentru a dispersa mulțimea.

Atacatorii au fost apoi scoși din Jit. IDF a adăugat că a fost lansată o investigație comună a forțelor sale, iar agenția de securitate a Israelului Shin Bet precum și poliția urmăresc „incidentul serios”.

SUA condamnă atacul

Casa Albă a calificat joi drept „inacceptabile” violenţele coloniştilor israelieni, relatează AFP, preluat de Agerpres. „Atacurile coloniştilor violenţi împotriva civililor palestinieni în Cisiordania sunt inacceptabile şi trebuie să înceteze”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, într-un comunicat.

Oficialul american a cerut, de asemenea, autorităţilor israeliene să ia măsurile necesare pentru a „proteja toate comunităţile”. „Aceasta include intervenţia pentru a pune capăt unor astfel de violenţe şi tragerea la răspundere a autorilor unor astfel de violenţe”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Sunt curios cei colonizati cum se pot apara de colonisti? Ca daca fortele de ordine sunt tot colonisti tie ce iti mai ramane, colonizat fiind, sa faci?