Zeci de lingouri de aur nedeclarate, descoperite în bagajele unui bărbat, în aeroportul Timişoara
Autorităţile de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara au descoperit, în bagajul de cală al unui bărbat, 42 de lingouri presupuse a fi din aur, pe care aceasta nu le-a declarat autorităţilor competente la ieşirea din ţară, arată, marţi, un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara, transmite Agerpres.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara s-a prezentat, luni, la reprezentanţii unei companii aeriene de transport pentru a-şi înregistra călătoria şi pentru a preda bagajul de cală un cetăţean român, în vârstă de 62 ani, care călătorea în direcţia Jakarta – Indonezia. Cu ocazia check-in-ului, persoana în cauză nu a declarat nimic cu privire la bunurile deţinute. Având suspiciuni, o echipă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali au verificat cetăţeanul român şi bagajul acestuia. Cu această ocazie, au fost descoperite în bagajul de cală, 28 lingouri a câte 50 de grame şi 14 lingouri a câte 100 de grame, din metal galben, marcate ca fiind din aur, în greutate totală de 2.800 de grame, nedeclarate conform legislaţiei în vigoare”, se precizează în comunicatul de presă.
Ca urmare a celor constatate, cele 42 de lingouri, în valoare de aproximativ 1.120.000 de lei, au fost reţinute în vederea expertizării, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în continuare urmând să fie desfăşurate activităţi specifice pentru documentarea faptei, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu