![slovacia protest coruptie fico](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/01/AFP__20240118__34FT9QW__v2__HighRes__SlovakiaPoliticsGovernmentProtest-768x512.webp)
Zeci de mii de persoane au demonstrat în Slovacia împotriva premierului Robert Fico
Câteva zeci de mii de persoane au luat parte vineri la o nouă manifestaţie la Bratislava împotriva premierului Robert Fico, criticat pentru politicile sale pro-ruse şi acuzat de excese autoritare. Proteste au avut loc însă în întreaga ţară. Robert Fico, care conduce o coaliţie tripartită, şi-a acuzat adversarii că pregătesc „o lovitură de stat”, într-o atmosferă tensionată care a cunoscut o creştere a numărului de manifestaţii în ultimele săptămâni, relatează AFP, transmite News.ro.
Aproximativ 40.000 de persoane s-au adunat la Bratislava, fluturând steaguri slovace şi europene.
Alte manifestaţii au avut loc în circa 40 de oraşe din întreaga ţară.
„Apărăm democraţia, libertatea şi drepturile omului, aşa cum sunt văzute de UE şi consacrate în Constituţia noastră. Suntem aici pentru a păstra acest lucru”, a declarat pentru AFP Barbora Kabinova, în vârstă de 39 de ani.
Un alt manifestant, Juraj Kadlec, în vârstă de 70 de ani, a declarat că dezaprobă „schimbarea de direcţie a guvernului”.
„Sper că reprezentanţii noştri îşi vor da seama de acest lucru şi fie îşi vor schimba acţiunile, fie vor decide să demisioneze”, a adăugat Juraj Kadlec, afirmând că manifestaţia nu este „deloc o lovitură de stat”.
De la revenirea la putere pentru a patra oară, în octombrie 2023, Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni apropiaţi de Kremlin, s-a angajat să consolideze legăturile cu Moscova şi a oprit livrările militare către Ucraina. În decembrie, el s-a deplasat la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin. În timpul acestei vizite, el a criticat decizia Ucrainei de a opri tranzitul de gaze naturale ruseşti către Europa pe teritoriul său.
Săptămâna trecută, guvernul slovac a făcut publică o propunere de modificare a Constituţiei care limitează drepturile persoanelor LGBT. Această propunere pune sub semnul întrebării preeminenţa legislaţiei europene asupra legislaţiei naţionale. Liderul naţionalist a proclamat că Slovacia „va construi o barieră constituţională împotriva progresismului”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.