Zeci de mii de persoane au demonstrat la Londra pentru a cere încetarea focului în Fâşia Gaza
Zeci de mii de protestatari pro-palestinieni s-au adunat sâmbătă la Londra pentru a cere încetarea focului în Fâşia Gaza şi guvernului britanic să oprească toate vânzările de arme către Israel, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.
Protestatarii au mărşăluit fluturând steaguri palestiniene şi purtând pancarte care cereau „încetarea focului acum” şi oprirea vânzărilor de arme.
Grupul „Campania de Solidaritate cu Palestina”, care a organizat protestul pro-palestinian, a afirmat că aproximativ 80.000 de persoane au participat la marş.
Poliţia londoneză a anunţat că a mobilizat aproape 1.000 de ofiţeri pentru evenimentele de sâmbătă din capitală, care au inclus şi o demonstraţie la memorialul Cenotaph, organizată de grupul de dreapta Turning Point UK.
Printre cei care s-au adresat participanţilor adunaţi în Piaţa Parlamentului s-au numărat activişti pro-palestinieni, jurnalişti şi fostul lider al Partidului Laburist Jeremy Corbyn, care a declarat că a respins ideea că apelurile pentru o încetare imediată a focului sunt „periculoase şi nerealiste”.
„Ceea ce este periculos şi nerealist este să ucizi zeci de mii de palestinieni şi să spui că o faci în legitimă apărare. Curtea Internaţională de Justiţie a spus că au existat acte de genocid care trebuiau oprite”, a spus Jeremy Corbyn.
Descriind discuţiile despre Israel în parlament drept „profund cinice”, Corbyn a afirmat că „atitudinea s-a schimbat” în ultimele săptămâni.
Atacurile armatei israeliene în Fâşia Gaza au provocat moartea a peste 30.000 de persoane, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriul palestinian.
Wow.
Happening now!
Massive pro-Palestine protest floods the streets of London!
🇵🇸🇵🇸🇵🇸🇵🇸🇵🇸🇵🇸🇵🇸🇵🇸🇵🇸pic.twitter.com/MvXcc7FrDb
— sarah (@sahouraxo) April 13, 2024
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu